George Maior s-a întâlnit cu profesori şi cercetători români aflaţi în vizită în SUA să discute despre domeniul energiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorul României în SUA, George Maior, s-a întâlnit luni, 27 februarie, cu un grup de profesori şi cercetători români în domeniul tehnologiilor şi securităţii energetice, aflaţi în vizită de lucru în Statele Unite, conform unui comunicat de presă al ambasadei. Aceştia din urmă sunt înscrişi în Programului pentru vizitatori internaţionali (International Visitors Leadership Program – IVLP), derulat de către Departamentul de Stat american.

În cadrul întâlnriii, Maior a prezentat importanţa strategică a domeniului energiei, pioritatea cu care este tratată asigurarea securităţii energetice în România şi SUA şi eforturile realizate în comun de promovare a unor proiecte de inter-conectare în plan regional. „România se concetrează asupra investiţiilor din zona energetică, semnificative şi cu impact strategic, nu doar economic” a declarat ambasadorul.

În ce priveşte contextul politic actual de la Washington, George Maior a mai adăugat că „având în vedere cadrul de dialog instituţionalizat între ţările noastre şi priorităţile anunţate de noua Administraţie a SUA în domeniul energiei, privim cu încredere la dezvoltarea cooperării bilaterale şi căutăm mereu să iniţiem proiecte noi”.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară