FOTO Obama i-a provocat zâmbete Melaniei Trump la funeraliile Barbarei Bush. Reacţii pe Twitter: „E mai veselă la înmormântare decât alături de Trump“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima-doamnă Melania Trump a participat sâmbătă la funeraliile Barbarei Bush, alături de aproximativ 1.500 de persoane care au venit la biserica episcopală St. Martin din Houston. Ea nu a fost însoţită de Donald Trump, dar alte trei foste prime doamne au participat: Michelle Obama, Laura Bush şi Hillary Clinton.

Melania (47 de ani) a mai fost prezentă şi la alte evenimente fără soţul ei în vârstă de 71 de ani, absenţa lui nefiind o surpriză. Însă ceea ce a atras atenţia presei americane şi internauţilor a fost veselia primei-doamne, în ciuda evenimentului sobru la care se afla. Preşedintele american a ales să lipsească de la funeraliile Barbarei Bush, care a murit marţi la vârsta de 92 de ani, „din respect faţă de familia Bush“, cu care nu este în termeni prea buni. 

La ceremonie, Melania a stat alături de fostul preşedinte Barack Obama, iar întâlnirea nu a fost deloc stânjenitoare, cei doi afişând o atitudine prietenoasă.

FOTO Getty Images 

Soţia lui Trump părea destinsă şi a fost văzută râzând în compania lui Obama, înainte de începerea slujbei. 

Imaginile au fost distribuite intens pe reţele sociale, multe persoane glumind că, deşi se afla la o înmormântare, Melania părea se se simtă mai bine decât în compania soţului ei. 

„Melania pare mai fericită la o înmormântare, cum n-a mai fost de mult. N-aţi fi şi voi dacă aţi sta lângă Obama după atâta timp petrecut zi de zi lângă Trump?“, a scris un utilizator Twitter, în timp ce altul a remarcat că „Melania este mai veselă alături de Obama la o înmormântare decât a fost alături de Trump la ceremonia de învestire“.

De asemenea, unul dintre consilierii lui Hillary Clinton, Philippe Reines, a scris că „Obama este un tip amuzant, dar aceasta este o femeie care tânjeşte să stea la distanţă de un monstru şi căreia i s-a amintit cum arată demnitatea“

„Melania şi Obama, alături la funeraliile fostei prime-doamne Barbara Bush. Aţi mai văzut-o vreodată pe Melania să zâmbească atât de mult şi să fie la fel de relaxată alături de soţul ei?“, este mesajul postat de scriitorul american Steve Silberman. 

După slujbă, Melania Trump a transmis condoleanţe întregii familii Bush: „Astăzi, lumea a adus omagiu unei femei de o graţie şi un caracter incontestabile. A fost o onoare pentru mine să călătoresc la Houston pentru a-mi arăta respectul faţă de Barbara Bush şi faţă de viaţa remarcabilă pe care a dus-o ca mamă, soţie şi primă-doamnă neînfricată. Gândurile şi rugăciunile mele sincere continuă să fie alături de George H. W. şi de întreaga familie Bush", a transmis ea într-o declaraţie.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort