Donald Trump afirmă că Putin „a înnebunit complet”, în urma unor noi atacuri rusești asupra Ucrainei. „Nu sunt mulţumit de ceea ce face”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Donald Trump a afirmat duminică, 25 mai, în urma unor noi atacuri ruseşti asupra Ucrainei, că Vladimir Putin a „înnebunit complet". Președintele american a avertizat că orice încercare de a cuceri întreaga Ucraină va duce la „căderea” Rusiei.

Donald Trump și Vladimir Putin Foto: AFP

Am avut întotdeauna relaţii foarte bune cu (preşedintele) rus Vladimir Putin, dar i s-a întâmplat ceva. A înnebunit complet!”, a scris Trump pe reţeaua sa Truth Social, adăugând că: „Întotdeauna am spus că vrea toată Ucraina, nu doar o parte din ea, şi poate că se dovedeşte a fi adevărat, dar dacă o va face, asta va duce la căderea Rusiei!”.

Ucraina a suferit un în zorii zilei de duminică un atac combinat cu 367 de proiectile, dintre care 69 de rachete şi 298 de drone, după alte atacuri masive în noaptea precedentă. Autorităţile ucrainene au raportat mai mulți morţi. Putin „omoară inutil o mulţime de oameni, şi nu vorbesc doar despre soldaţi. Rachete şi drone sunt lansate asupra oraşelor din Ucraina, fără absolut niciun motiv", a acuzat Trump, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Trump se ia și de Zelenski: „Tot ce iese din gura lui creează probleme”

Președintele american i-a reproşat şi lui Volodimir Zelenski că „nu-i face ţării sale niciun serviciu vorbind aşa cum o face”.

Tot ce iese din gura lui creează probleme”, „nu-mi place ce face şi ar fi mai bine să se oprească", a avertizat el.

Volodimir Zelenski a cerut duminică presiuni asupra Rusiei pentru a o forţa să înceteze aceste atacuri, considerând că „tăcerea Americii şi a altora nu face decât să-l încurajeze pe Putin”.

De la mijlocul lunii februarie, administraţia americană a lui Donald Trump şi-a înmulţit apelurile la o încetare a focului şi pentru asta s-a apropiat de Moscova, fără niciun rezultat concludent până acum.

Trump a vorbit, recent, timp de aproape două ore cu omologul său rus. El s-a arătat atunci pozitiv, dar a exclus orice presiune suplimentară asupra Moscovei. 

Trump: „Nu sunt mulţumit de ceea ce face Putin”

Donald Trump şi-a exprimat duminică nemulţumirea în legătură cu Vladimir Putin.

Nu sunt mulţumit de ceea ce face Putin. Omoară o mulţime de oameni", a declarat preşedintele american, în timp ce un atac aerian masiv împotriva Ucrainei a făcut cel puţin 12 morţi duminică dimineaţă.

Lansează rachete asupra oraşelor şi omoară oameni, iar asta nu-mi place deloc. Suntem în mijlocul discuţiilor, iar el trimite rachete asupra Kievului şi altor oraşe. Nu-mi place deloc asta”, a mai spus Trump. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul