Congresul american vrea creşterea bugetului apărării peste ceea ce a cerut Donald Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: EPA

Senatul american a votat luni în favoarea unei majorări excepţionale a bugetului apărării, cu mult peste ceea ce a cerut preşedintele Donald Trump, relatează agenţia Belga, preluată de dhnet.be.

Astfel, senatorii au votat cu o largă majoritate (89 de voturi pentru şi 8 împotrivă) o lege de autorizare a apărării naţionale prevăzând cheltuieli de 700 miliarde de dolari pentru anul bugetar 2018, care începe la 1 octombrie, dintre care 60 de miliarde sunt pentru operaţiunile externe.

Asta înseamnă cu aproximativ 15% mai mult decât în 2016, ultimul an de mandat al preşedintelui Barack Obama, cu 6% mai mult decât în 2017 şi cu aproape 5% mai mult faţă de cele 668 de miliarde de dolari solicitate anterior de executiv.

Camera Reprezentanţilor şi-a dat acordul în luna iulie asupra unui buget de 696 de miliarde de dolari, iar cele două versiuni trebuie acum armonizate.

Senatorii au precizat că fondurile vor fi folosite pentru achiziţionarea de echipamente militare, inclusiv 94 de noi avioane de vânătoare F35, cu 24 în plus faţă de ceea ce ceruse Donlad Trump.

În faţa ameninţărilor reprezentate de rachetele intercontinentale nord-coreene, congresmenii americani doresc, de asemenea, să investească în Agenţia de apărare antirachetă, al cărei buget ar urma să fie majorat cu 8% în comparaţie cu ceea ce a cerut executivul (în total 8,5 miliarde). 

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală