Casa Albă avertizează că va lupta „din toate forţele“ cu presa nedreaptă cu Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa Albă a avertizat că se va lupta „din toate forţele“ cu presa pe care o acuză de atacuri nedrepte asupra preşedintelui Donald Trump, relatează Reuters.

A doua zi după ce preşedintele republican a folosit prima sa vizită la sediul CIA pentru a acuza presa că subestimat mulţimea de la învestirea sa în funcţie, şeful Cancelariei prezidenţiale, Reince Priebus, şi-a exprimat indignarea faţă de materialele apărute în mass-media, pe care le-a descris drept „atacuri“.

„Ideea nu este mărimea mulţimii. Ideea o reprezintă atacurile şi tentativa de a delegitimiza acest preşedinte într-o singură zi. Şi nu vom sta aici şi accepta acest lucru“, a spus Priebus pentru „Fox News Sunday“.

Priebus s-a plâns şi în legătură cu un articol apărut în presă potrivit căruia un bust al lui Martin Luther King Jr. a fost scos din Biroul Oval.

Informaţia a fost corectată rapid, dar atât Trump, cât şi purtătorul său de cuvânt, Sean Spicer, l-au criticat personal pe autor.

În faţa numărului mult mai redus de participanţi la ceremonia de vineri, noul lider de la Casa Albă a criticat sâmbătă presa, pe care a acuzat-o de minciuni. „Am rostit un discurs, am primit şi erau un milion, un milion şi jumătate de persoane“, a spus el în cursul unei vizite la sediul CIA.

Ca regulă, autorităţile de la Washington nu oferă estimări ale numărului de oameni care iau parte la astfel de evenimente, tocmai pentru a evita polemicile. Singurul mod de a face astfel de estimări este prin compararea fotografiilor făcute din aer, care arată că învestirea republicanului a atras numai câteva sute de mii de persoane, indiscutabil mai puţin decât cea a lui Barack Obama în 2009.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a convocat o conferinţă de presă sâmbătă seara, pentru a critica presa care a transmis aceste estimări şi comparaţii.

„A fost cea mai mare mulţime văzută vreodată la o învestitură, punct, (şi - n. red.) vom cere presei să dea socoteală“, a spus el, refuzând să răspundă la întrebările jurnaliştilor.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima