Barack Obama este considerat "nepoliticos" de către norvegieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barack Obama, preşedintele SUA

Barack Obama "încinge spiritele" la primirea premiului Nobel pentru pace de la Oslo. Oficialul american a renunţat la dineul cu regele Harald, la concertul Nobel şi la susţinerea unei conferinţe de presă, anunţând, că va sta doar o zi, din cele trei, în capitala Norvegiei.

În ceea ce priveşte opinia publică, conform unui sondaj, aceasta este împărţită în două tabere: unii consideră "nepoliticos" gestul preşedintelui american, în timp ce tabăra adeversă este de acord cu decizia acestuia.

Oficialul de la Casa Albă este laureat-surpriză al acestui premiu, acesta fiindu-i înmânat la nouă zile după ce a decis intensificarea operaţiunilor militare în Afganistan, prin trimiterea a 30.000 de soldaţi suplimentari. Referitor la acest lucru, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robbert Gibbs, a declarat că preşedintele Obama va preciza  "în mod sigur coincidenţa între primirea premiului Nobel pentru pace şi decizia de a trimite întăriri în Afganistan".

În ceea ce priveşte decernarea premiului, surpriza a fost cu atât mai mare cu cât preşedintele american a obţinut rezultate slabe în politia externă, iar, în plus, este "moştenitorul" a două războaie de la predecesorul său, George W. Bush, în Iran şi Afganistan.

Pentru această acţiune vor fi mobilizaţi peste 2.000 de poliţişti norvegieni, trăgători de elită şi echipe speciale.