Austeritate şi pentru spionii americani, potrivit proiectului de buget pe 2014 prezentat de Obama

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CIA va primi bani mai puţi, potrivit bugetului inaintate miercuri de preşedintele Obama Congresului

Proiectul de buget pentru 2014 prezentat miercuri de Barack Obama prevede scăderi importante de cheltuieli pentru agenţiile americane de informaţii, relatează AFP.

Preşedintele american solicită în acest proiect suma de 48,2 miliarde de dolari pentru CIA şi celelalte agenţii de informaţii, în comparaţie cu suma de 52,6 miliarde de dolari prevăzută în exerciţiul bugetar al lui 2013, potrivit Biroului Directorului Naţional pentru Informaţii (ODNI).

Pentagonul a solicitat, la rândul său, 14 miliarde de dolari pentru programele sale în domeniul informaţiilor militare, în contextul în care cheltuielile aferente exerciţiului bugetar din 2012 au fost de 21,5 miliarde de dolari. Această evoluţie reflectă o tendinţă observată începând din 2012, Pentagonul - care finanţează un anumit număr de servicii de spionaj - tăind începând din această perioadă cheltuieli în domeniul informaţiilor.

Cifrele publicate miercuri nu includ, totuşi, finanţarea unor operaţiuni în acest domeniu în cadrul Războiului din Afganistan sau alte "eventuale operaţiuni efectuate în străinătate".

Bugetele serviciilor de informaţii sunt utilizate pentru mobilizarea unor sateliţi-spioni sau unor echipamente ultraperfecţionate, dar servesc totodată la plata a zeci de mii de angajaţi sau finanţarea unor operaţiuni paramilitare, ca de exemplu lovituri cu avioane fără pilot.

În afară de o scădere de buget luată în considerare în proiectul prezentat de Barack Obama, serviciile americane de informaţii se confruntă deja cu tăieri de buget automate, în urma impasului din Congres cu privire la problema finanţării statului federal.

Directorul Naţional al Informaţiilor americane (DNI) James Clapper şi-a exprimat recent îngrijorarea faţă de impactul acestor tăieri prevăzute asupra capacităţii agenţiilor de informaţii de a da curs misiunii lor.

Clapper, care conduce cele 16 agenţii de informaţii din ţară, inclusiv puternica Agenţie Centrală americană de Informaţii (CIA), a lansat un semnal de alarmă cu privire la proiectul Pentagonului de a trimite în şomaj parţial, timp de o zi pe săptămână, din aprilie şi până la sfârşitul lui septembrie, cei aproximativ 800.000 de angajaţi civili ai Departamentului Apărării.
 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews