Anualul „Marş naţional pentru viaţă” a scos în strada mii de americani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manifestanţi pro şi împotriva avortului. FOTO: AP

Temperatura scăzută din Statele Unite nu i-a oprit marţi pe mii de americani să iasă în stradă pentru a participa la „Marşul anual pentru viaţă”, eveniment organizat la Washington împotriva liberalizării avortului, potrivit AFP.

Marşul din acest an marchează al 41-lea an de la legalizarea avortului pe teritoriul Statelor Unite, evenimentul fiind cel mai mare de acest fel la nivel mondial.

Manifestanţii au mers prima dată pe esplanada Congresului pentru ca, ulterior, să ajungă în faţa Curţii supreme. La acest exerciţiu de protest au participat numeroşi tineri şi preoţi, dar şi susţinători ai interzicerii avortului.

Moto-ul folosit în acest an a fost „O decizie eroică pentru mamele gravide aflate în situaţii dificile”, potrivit preşedintei „March fot Life”, Jeanne Monahan.

„Realizăm acest marş deoarece 56 de milioane de americani nu au avut şansa de a se bucura de zăpadă”, a anunţat organizaţia „March for Life” într-o postare pe Twitter.

Într-un mesaj pe Twitter, Papa Francisc se asociază marşului din SUA împotriva avortului. ''Mă asociez, prin rugăciunile mele, 'Marşului pentru viaţă' de la Washington. Dumnezeu să ne ajute pentru respectarea oricărei forme de viaţă, mai ales a celor mai vulnerabili'', scrie Suveranul Pontif în mesajul său.

În schimb, liderul de la Casa Albă a anunţat că susţine decizia Curţii Supreme în ceea ce priveşte principiul că „fiecare femeie are dreptul de a face propriile alegeri în ceea ce priveşte corpul şi sănătatea sa”.

În urmă cu 41 de ani, în urma deciziei cazului „Roe vs Wade”, cea mai înaltă instanţă judiciară americană liberaliza avortul.  

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară