Alegerile prezidenţiale din SUA 2020. Bernie Sanders câştigă primarele din New Hampshire, rezultat îngrijorător pentru Joe Biden

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bernie Sanders a c\;tigat alegerile primare democrate din statul american New Hampshire

Senatorul de stânga Bernie Sanders şi-a proclamat marţi victoria în alegerile primare democrate din statul american New Hampshire, câştigând la limită în faţa candidatului plasat pe poziţia a doua, moderatul Pete Buttigieg, fost primar într-un moi orăşel american.

Fostul vicepreşedintele american, Joe Biden, a suferit o înfrângere usturătoare în această cursă pentru desemnarea celui care va concura împotriva preşedintelui republican Donald Trump în scrutinul prezidenţial din noiembrie, relatează AFP. 

Mult timp favorit, Joe Biden a obţinut un rezultat umilitor, clasându-se al cincilea şi mult în urmă - cu 8%.

El este devansat şi de către senatoarea progresistă Elizabeth Warren (9%), care a înregistrat, la rândul său, un scor dezamăgitor.

„Victoria de aici este începutul sfârşitului pentru Donald Trump”, a declarat Sanders în faţa susţinătorilor săi, care strigau „Bernie îl bate pe Trump“.

„Indiferent cine va câştiga alegerile primare democrate , şi sperăm că vom fi noi, ne vom uni şi îl vom învinge pe cel mai periculos preşedinte din istoria modernă a acestei ţări”, a mai spus Sanders, care a devenit noul favorit în cursa pentru obţinerea învestiturii Partidului Democrat.

După stabilirea rezultatelor în nouă din cele zece birouri de vot, acest veteran al politicii a obţinut 26% din sufragii, urmat, la mică distanţă, de fostul primar Pete Buttigieg (24%) şi de senatoarea Amy Klobuchar (20%), conform numărătorilor efectuate de media americane.

Bernie Sanders, în vârstă de 78 de ani, şi Pete Buttigieg, în vârstă de 38 de ani, erau favoriţi în aceste alegeri primare din New Hampshire, după ce au dominat în urmă cu opt zile în Iowa.

Fostul primar din South Bend, un oraş cu 100.000 de locuitori, a obţinut atunci o victorie la limită împotriva senatorului din Vermont.

În New Hampshire, Buttigieg a pozat marţi seara drept cel mai bun atu în înfrângerea unui preşedinte care a ştiut să seducă în 2016 în regiuni rurale şi industriale din "Midwest".

”Mulţi dintre voi au decis că un primar din clasa mijlocie şi un fost militar care vine din Midwest este cea mai bună alegere în a-l înfrunta pe preşedinte”, şi-a exprimat satisfacţia primul candidat homosexual atât de bine plasat în cursa la fotoliul de la Casa Albă.

El a fost însoţit pe scenă de către soţul său, Chasten Buttigieg.

Triumfătoare, senatoarea din  Minnesota în vârstă de 59 de ani Amy Klobuchar şi-a exprimat, la rândul său, satisfacţia faţă de rezultatul său.

Iowa şi New Hampshire trimit doar un mic număr mic de delagaţi dintre cei 1.991 necesari în vederea obţinerii investiturii Partidului Democrat, în iulie.

Însă aceste două state reprezintă trambuline importante în lungul drum care conduce la alegerile prezidenţiale.

Din cauza rezultatelor dezamăgitoare, Andrew Yang, un antreprenor în vârstă de 45 de ani care şi-a forjat un renume prin propunerea de introduce un venit universal, şi senatorul Michael Bennet, s-au retras din cursă. Nouă canidaţi se mai află în cursă.

Iar în ultimele zile, raporturile de forţă par că s-au schimbat.

Bernie Sanders l-a întrecut pe fostul vicepreşedinte Joe Biden, în vârstă de 77 de ani, în sondajele la nivel naţional, în pofida faptului că acestea sunt de luat cu multă  precauţie.

Pete Buttigieg se clasează abia pe poziţia a cincea în media naţională. Însă el afişează o curbă în creştere clară din Iowa.

Rezultatele din New Hampshire le vor da un impuls important lui Sanders şi Buttigieg înaintea viitoarelor voturi primare - în Nevada la 22 februarie, iar apoi în Carolina de Sud,la 29 februarie.

Acolo îşi joacă Joe Biden continuarea campaniei.

Din cauza scorului el a părăsit New hampshire înainte de anunţarea rezultatelor şi s-a dus direct în Carolina de Sud. Fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama este prezentat ca favorit în acest stat, în care beneficiază de o susţinere puternică a populaţiei de culoare, majoritară în rândul alegătorilor democraţi.

”Nu s-a terminat, abia am început”, le-a spus el susţinătorilor săi din Carolina de Sud. ”Încă nu i-am auzit” pe afroamericani şi hispanici.

Însă pentru Joe Biden totul s-ar putea nărui rapid, iar donatorii, nervii războiului electoral în Statele Unite, l-ar putea abandona.

Toţi ochii se vor aţinti asupra miliardarului şi fostului primar al New Yorkului Mike Bloomberg - al treilea în sondaje la nivel naţional -, care a ocolit primele state pentru a intra în cursă odată cu "Super Tuesday", când 15 state votează la 3 martie.

Declarându-se ”socialist”, un cuvânt mult timp cu conotaţii de extremă stânga în Statele Unite, Bernie Sanders promovează o ”revoluţie” politică în vederea ajungerii la o societate mai dreaptă, propunând un sistem universal de asigurări de sănătate.

Mesajul său, considerat prea de stânga de către numeroşi democraţi în tentativa sa eşuată din alegerile prezidenţiale din 2016, rezonează acum.

Pete Buttigieg pledează pentru o cale de centru şi afirmă că este mai apt să-i unească pe democraţi şi să întindă, totodată, mâna independenţilor şi ”viitorilor foşti republicani”.

O vreme favorită, senatoarea progresistă Elizabeth Warren a încercat, la fel ca Joe Biden, să se lanseze odată cu New Hampshire.

Observând ironic bătălia democraţilor, Donald Trump a comentat rezultatele pe Twitter.

"Bootedgeedge (Buttigieg) reuşeşte destul de bine astă seară. Îi dă de furcă lui Bernie nebunul. Foarte interesant!”.

Mai multe pentru tine:
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani