Rusia pregăteşte revaccinarea populaţiei împotriva COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministerul Sănătăţii din Rusia a anunţat deja că vaccinurile ruseşti Sputnik V şi Sputnik Light pot fi utilizate pentru revaccinare.

Pentru a combate răspândirea tulpinii "indiene" a noului coronavirus, Ministerul Sănătăţii din Rusia pregăteşte un program de revaccinare a populaţiei - potrivit unei surse a ziarului Kommersant, care a precizat că acest lucru s-ar putea întâmpla încă de la începutul săptămânii curente. În plus, potrivit sursei respective, chiar şi femeile însărcinate vor fi vaccinate.

"Este evident că virusul va rămâne printre noi ani de zile şi este imposibil să închidem domenii pentru totdeauna. Se va ajunge la situaţia în care oamenii vor lucra având documente privind starea lor de sănătate" - a adăugat sursa Kommersant.

Gazeta.ru aminteşte că primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a subliniat recent necesitatea revaccinării populaţiei anti-COVID-19. Potrivit lui Sobianin, acest proces trebuie să înceapă acum, astfel că vor fi organizate activităţi comune cu guvernul pentru a lua rapid o decizie. Ministerul Sănătăţii din Rusia a anunţat deja că vaccinurile ruseşti Sputnik V şi Sputnik Light pot fi utilizate pentru revaccinare.

Creatorul vaccinului rusesc Sputnik V împotriva noului coronavirus a declarat luni că serul protejează împotriva ''tuturor variantelor cunoscute'' de virus, inclusiv împotriva variantei Delta, responsabilă pentru o creştere marcantă a cazurilor de COVID-19 în Rusia, informează AFP.

Capitala Rusiei şi regiunea sa, dar şi al doilea oraş al ţării, Sankt Petersburg, sunt afectate în special de acest nou val, care a generat un număr record de contaminări.

Regiunea Moscovei a înregistrat luni cea mai mare creştere zilnică a numărului de cazuri de la începutul pandemiei, cu 1.811 de contaminări, în timp ce capitala a recenzat 7.584 de noi infecţii. La sfârşitul săptămânii trecute, numărul de cazuri zilnice depăşea 9.000.

Potrivit primarului Moscovei, Serghei Sobianin, circa 90% din cazurile noi sunt cauzate de varianta Delta, mai contagioasă, care a apărut în India şi care ameninţă să copleşească spitalele din capitală.

În acest context, Aleksandr Gintsburg, directorul Institutului Gamaleia, aflat la originea Sputnik V, a afirmat că serul "protejează împotriva tuturor variantelor cunoscute în prezent, începând cu varianta britanică şi până la varianta indiană Delta".

Aceste declaraţii au scopul de a încuraja populaţia Rusiei să se vaccineze, într-un context în care campania de imunizare rămâne în urmă pe fondul neîncrederii populaţiei şi în pofida apelurilor repetate ale preşedintelui Vladimir Putin.

La Moscova, autorităţile au decretat săptămâna trecută vaccinarea obligatorie a angajaţilor din sectorul serviciilor. Circa 60% dintre aceştia, sau aproximativ două milioane de persoane, trebuie vaccinaţi până la 15 august.

În Sankt Petersburg, oraş care găzduieşte în prezent meciuri de fotbal din cadrul Euro 2020 şi este afectat la rândul său de acest focar, autorităţile au anunţat că doresc să vaccineze 65% dintre funcţionarii locali până în luna august.

Rusia este, potrivit datelor oficiale, ţara europeană cu cel mai mare număr de decese asociate COVID-19, 129.801. Agenţia de statistică Rosstat, care operează cu o definiţie mai largă a deceselor asociate COVID-19, a contabilizat aproximativ 270.000 de morţi de la începutul pandemiei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent