Putin susţine că ideile umaniste ale comunismului sunt extrase din Biblie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luni că îi place încă atât ideologia comunistă, cât şi cea socialistă, susţinând că idealurile umaniste ale acestor ideologii sunt extrase din Biblie.

„Mi-au plăcut foarte mult şi îmi plac încă ideile comuniste şi socialiste. Dacă ne uităm în manualul construirii comunismului, scos în tiraj mare în Uniunea Sovietică, vedem că el aminteşte foarte mult de Biblie. Nu e o glumă, este chiar un extras din Biblie“, a afirmat, potrivit Interfax, liderul de la Kremlin în cadrul unei reuniuni a Forumului Popular al Întregii Rusii, o mişcare politică ce este condusă de partidul aflat la guvernare Rusia Unită, relatează Agerpres.

Vladimir Putin a adăugat că manualul construirii comunismului cuprindea idei foarte bune, precum egalitatea, fraternitatea şi fericirea, dar că „aplicarea practică a acestor minunate idei (în Rusia, n. red.) a fost departe de ceea ce au expus socialiştii utopici“.

Totodată,  liderul de la Kremlin a declarat că toată lumea a acuzat regimul ţarist de represiune, dar că în acelaşi mod a început şi construirea statului sovietic, notează Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare