Protest neobişnuit împotriva Occidentului: o rusoaică se tatuează pentru a-i interzice lui Obama să facă sex cu ea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O rusoaică a decis să-şi demonstreze indignarea faţă de sancţiunile Occidentului aplicate ţării sale printr-o modalitate inedită, folosindu-şi propriul corp. Activismul ei a determinat-o să-şi tatueze pe unul dintre braţe un mesaj adresat preşedintelui american Barack Obama, pe care îl consideră direct vinovat pentru sancţiunile economice impuse Rusiei, iar acum încearcă să convingă şi alte femei să facă la fel.

Pe partea interioară a antebraţului drept al Eugeniei Tolkceva se poate vedea o înşiruire de cuvinte scrise în alfabetul chirilic, tatuate cu hena. Mesajul inscripţiei pe pielea rusoaicei de 28 de ani este adresat în mod direct liderului de la Casa Albă: „Lui Barack Obama îi este interzis accesul la corp”.

Tolkceva şi-a tatuat acest mesaj ca protest faţă de măsurile aplicate de Uniunea Europeană şi de Statele Unite ale Americii împotriva Rusiei, pe fondul crizei ucrainene. Anexarea regiunii Crimeea la Federaţia Rusă, oficializată odată cu semnarea documentelor de către preşedintele Vladimir Putin pe 18 martie, a devenit o sursă a tensiunilor care planează asupra Europei de Est.

Activista rusă a explicat că tatuajul este metoda sa proprie de protest şi de a-şi exprima solidaritatea faţă de poporul rus. Ea a lansat o campanie prin care încearcă să convingă şi alte femei să se alăture iniţiativei sale, dându-i de înţeles preşedintelui Barack Obama că nu poate face sex cu ele.

Mai multe magazine şi instituţii din Rusia şi-au modificat regulamentele pentru a include şi interdicţii aplicate lui Obama. Guvernul de la Moscova a publicat săptămâna trecută propria „listă neagră”, enumerând oficiali americani cărora le-au fost revocate vizele.

FOTO The Daily Mail

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort