Peskov: Livrările de rachete ale SUA „toarnă gaze pe foc” şi nu încurajează Ucraina să negocieze pentru pace

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse a acuzat miercuri Washingtonul că „toarnă gaz pe foc”, după anunţul livrării de sisteme de rachete americane către Kiev pentru a respinge ofensiva rusă în Ucraina.

„Linia SUA este de a lupta împotriva Rusiei până la ultimul ucrainean. Asemenea livrări nu încurajează conducerea ucraineană să dorească relansarea negocierilor de pace”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

„Statele Unite toarnă în mod deliberat gaz pe foc”, a subliniat el, potrivit Agerpres.

De la sfârşitul lunii martie, negocierile de pace dintre Ucraina şi Rusia au stagnat. În acea perioadă Rusia şi-a retras trupele din jurul Kievului şi a anunţat că îşi va concentra eforturile în estul Ucrainei.

Marţi, preşedintele american Joe Biden a scris într-un articol pentru The New York Times că ţara sa „va furniza ucrainenilor sisteme cele mai avansate şi muniţii care să le permită să lovească cu mai multă precizie obiective cheie de pe câmpul de luptă din Ucraina”.

Potrivit unui înalt responsabil al Casei Albe, acestea sunt sisteme Himars (High Mobility Artillery Rocket System), lansatoare de rachete multiple montate pe vehicule blindate uşoare, cu o rază de acţiune de aproximativ 80 de kilometri. Data de livrarea nu a fost specificată.

Serghei Riabkov, vice-ministrul rus de Externe, a sugerat că livrările acestea ar putea duce la creşterea riscului unei confruntări direct între SUA şi Rusia.

„Toate livrările de arme, care continuă şi cresc, măresc riscurile unei astfel de evoluţii”, a declarat el, citat de agenţia de presă RIA Novosti, preluată de AFP.

Nu este exclusă o întâlnire între Putin şi Zelenski

Miercuri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a afirmat printre altele şi că Rusia ia măsuri pentru „a minimiza” impactul embargoului asupra petrolului rus, decis de Uniunea Europeană pentru a pedepsi Moscova pentru ofensiva ei în Ucraina.

„Aceste sancţiuni vor avea un impact negativ pentru Europa, pentru noi şi pentru întreaga piaţă globală a energiei. Dar există o reorientare (a economiei ruse) care ne va permite să minimizăm consecinţele negative”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov.

În plus, a spus că nu este exclusă o întâlnire între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, dar astfel de discuţii trebuie pregătite în prealabil.

„Munca la un document de pace cu Ucraina s-a oprit demult şi nu a repornit”, a spus Peskov.

Potrivit lui Peskov, oamenii din regiunile ucrainene ocupate de ruşi Herson, Zaporojie şi Donbas trebuie să decidă propriul viitor şi Kremlinul nu se îndoieşte că ei vor lua „cea mai bună decizie”.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat