Nazarbaev, mijlocitor pe lângă Putin: Poroşenko este dispus la un compromis în privinţa statutului regiunilor Doneţk şi Lugansk

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko este pregătit să ajungă la un compromis în estul Ucrainei, i-a transmis marţi, în cadrul unei întâlniri la Soci, preşedintele kazah Nursultan Nazarbaev omologului său rus Vladimir Putin, relatează RBC.

Potrivit liderului kazah, preşedintele ucrainean l-a sunat şi i-a dat asigurări că este dispus la un compromis asupra statutului regiunilor Doneţk şi Lugansk, afectate, din aprilie 2014, de un conflict militar între turpele guvernamentale şi separatiştii proruşi soldat cu peste 9.500 de morţi.

Autoguvernarea zonelor din estul Ucrainei aflate sub controlul separatiştilor proruşi este un element-cheie al Acordurilor de la Minsk.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a semnat un decret pentru a conferi un statut special, dar acesta nu mulţumeşte pe nimeni.

După înlăturarea de la putere a preşedintelui prorus ucrainean Viktor Ianukovici, în februarie 2014, Rusia a anexat peninsula Crimeea şi s-a implicat în conflictul separatist din estul Ucrainei furnizând armament şi bani. De asemenea, Rusia şi-a întărit constant prezenţa militară în Crimeea.

Ultimele mişcări importante în acest sens au fost observate recent, după presupusa infiltrare a unor „sabotori“ ucraineni în peninsula de la Marea Neagră în scopul, potrivit Moscovei, comiterii unor atentate şi deztabilizării situaţiei.

Kievul a deminţit acuzaţiile Kremlinului şi şi-a plasat armata în stare de alertă maximă pe liniile de demarcaţie cu Crimeea şi regiunile Doneţk şi Lugansk.

De altfel, de o săptămână încoace, satul Şirokine, situat pe linia de front din estul Ucrainei, este vizat de bombardemente intense.

„Atacurile (separatiştilor, n. red.) au început în mod clar în semn de răspuns la declaraţia lui Putin referitoare la Crimeea“, a declarat Boroda, un soldat ucrainean intervievat de AFP.

„Mi-e teamă că ruşii se pregătesc de o ofensivă de amploare“, a adăugat el.

Pe de altă parte, presa rusă relatează că liderul de la kremlin i-a mulţumit omologului său kazah pentru eforturile depuse în vederea normalizării relaţiilor între Rusia şi Turcia, lansată printr-o vizită a preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan la Sankt Petersburg.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete