Moscova susține că peste 60 de ruși sunt ținuți „ostatici” în închisori din Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serghei Verşinin, un viceministru de Externe al Rusiei, a susținut marţi că peste 60 de ruși sunt ținuți „ostatici” în închisori din Statele Unite, ca rezultat a ceea ce a numit drept o vânătoare globală ilegală de ruşi, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Serghei Verșinin FOTO EPA-EFE

„Numărul total de cetăţeni ruşi (din închisorile americane, n. red.), care au fost practic luaţi ostatici, trece de 60”, a declarat oficialul rus pentru RIA Novosti în contextul în care Washingtonul speră să poată face un nou schimb de deţinuţi cu Moscova.

Verşinin nu s-a referit în interviu la numărul de deţinuţi care ar putea fi incluşi într-un astfel de schimb și nici nu a furnizat dovezi în sensul că deţinuţii ruşi din Statele Unite ar fi fost condamnaţi pe criterii politice sau în alt mod incorect. El a vorbit în general de sentimente antiruse.

Statele Unite l-au eliberat recent pe traficantul de arme Viktor Bout, condamnat la 25 de ani de închisoare, în schimbul baschetbalistei Brittney Griner, închisă în Rusia pentru trafic de narcotice. Rusia a refuzat să-l includă în acelaşi schimb pe Paul Whelan, un veteran american condamnat pentru spionaj în 2020.

În ce o priveşte, Rusia a cerut în schimbul lui Whelan eliberarea lui Vadim Krasikov, condamnat în 2019 pentru asasinarea unui disident cecen la Berlin, capitala Germaniei. Autorităţile germane ar fi refuzat să participe într-un astfel de schimb.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul