Marşul pentru federalizarea Siberiei nu a mai avut loc. Organizatorii au fost hăituiţi  de poliţie şi FSB

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Siberienii  nu mai vor să fie o colonie a Moscovei

Marşul pentru federalizarea Siberiei, anunţat pentru 17 august, în oraşul siberian Novossibirsk nu a mai avut loc. Organizatorii au fost ameninţaţi şi interogaţi de poliţia rusă şi de FSB, serviciul secret rus, fost KGB.

Primăria din Novossibirk primise o cerere, la 1 august, pentru o demonstraţie publică cu tema „Marşul pentru federalizarea Siberiei“, sub sloganul „Opriţi hrănirea Moscovei“. Dar cererea organizatorilor nu a primit aviz favorabil, iar liderii acestei mişcări au fost chemaţi şi interogaţi la comisariatele de poliţie, iar ei şi membrii familiilor lor au primit ameninţări.

Vice-primarul din Novosibirsk, Ghennadi Zaharov, a declarat că municipalitatea interzice marşul „pentru a asigura stabilitatea ordinii constituţionale, integritatea teritorială şi suveranitatea Federaţiei Ruse “.

Aleksei Baranov a fost abordat de patru indivizi, la ieşirea din Procuratură, şi i s-a transmis că ar putea să aibă „o problemă legată de viaţa şi sănătatea sa dacă nu opreşte marşul“. În faţa uşii apartamentului unde locuiesc părinţii săi a găsit un cap de oaie.

Coordonator al platformei Naţional Bolşevice şi organizator al marşului, Michael Pulin a fost arestat la 14 august, împreună cu soţia sa Maria şi un jurnalist de la de la „New Region“, Maxim Sobieski, în Republica Altai, de agenţi ai Centrului pentru lupta împotriva extremismului. După mai multe ore de interogatoriu, au fost eliberaţi.

Dar, la 15 august, Michael Pulin fost arestat din nou, sub pretextul că a furat un telefon mobil în timp ce călătorea spre Novosibirsk. Mikael Pulin nu a fost acuzat oficial de nimic, dar procurorul i-a spus că intenţionează să-l reţină pentru investigaţii suplimentare. Activistul a fost dus la o secţie din regiunea Altai, iar poliţia a decis să înceapă cercetări suplimentare pentru a vedea dacă activităţile lui Mikael Pulin nu extremiste.

Activistul Partidului Naţional Bolşevic Dmitri Bicikov a fost şi el interogat. I-au cerut să recunoască faptul că "Marşul pentru Siberia" este finanţat de  Ucraina şi a fost ameninţat că va avea probleme serioase dacă va participa.

FSB-ul l-a chemat pentru interogatoriu la Novosibirsk şi pe activistul Konstantin Eremenko. Şi lui i s-a spus că ar putea păţi ceva el şi copii lui, iar când se va întoarce acasa poliţia ar putea să descopere că deţine droguri. FSB-ul i-a sunat şi pe părinţii tinerei Aleksandra Atbaeva, un alt organizator al marşului, şi a încercat să-i convingă că fiica lor frecventează extremişti periculoşi.

Într-o declaraţei a consiliului politic a filialei din Novosibirsk a Partidului Pamas şi a mişcării Solidaritatea, care susţin mişcarea transformare a Siberiei într-o republică, se spune că „Siberia nu a fost şi nu va fi întotdeauna o colonie a Moscovei“. „Dacă vrem să asigurăm viitorul Rusiei este esenţial să se extindă competenţele regiunilor şi municipalităţilor“, se spune în document.  Membrii celor două organizaţii mai cer eliminarea verticalei puterii din Rusia şi revenirea la alegerea directă a  guvernatorilor de regiuni care acum sunt numiţi de Kremlin.

 

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?