„Lupii Nopţii”, motocicliştii fani ai Vladimir  Putin, s-au instalat într-o fostă bază militară din Slovacia şi vor să se extindă şi în România VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebrul grup de motociclişti „Lupii Nopţii” sau „Îngerii lui Putin”, care se află într-un turneu european, au făcut popas în Slovacia, stat membru UE şi NATO. Motocicliştii şi-au instalat tabăra în fosta bază militară din satul Dolna Krupa. Ei spun că vor să se extindă şi în România.

În prezent aceştia se află în vizorul Uniunii Europene, după ce s-a aflat recent că au deschis o bază de operaţiuni în Slovacia, lucru pe care guvernul ţării nu a întârziat să-l catalogheze drept "deranjant".

Ministrul slovac de Externe a declarant că urmăreşte îndeaproape activitatea motocicliştirlor, mari susţinători ai politicilor anti-NATO conduse de Putin. Potrivit oficialului slovac, până acum, motocicliştii nu s-au remarcat prin nicio activitate ilegală, însă situaţia este atent monitorizată. Însă, tot mai multe voci avertizează că “Lupii Nopţii” au sosit în Slovacia pentru a promova agenda anti-NATO a liderului rus.

„Privesc această instalare a unei filiale a Lupilor Nopţii în contextual mai larg al suportului Rusiei pentru mişcările extremist de pe continetul european. Mă îngrijorează apropierea dintre aceştia şi gruparea paramilitară care a luptat anterior în Ucraina, de partea Rusiei”, a declarat Daniel Kral, expert în Europa Centrală.

Potrivit presei slovace, „Lupii Nopţii” au avut acces la numeroase echipamente militare, la tancuri şi vehicule militare ce aparţin Ministerului slovac de Apărare. Grupul “Lupii Nopţii” care sprijină agenda anti-NATO a Moscovei, spune să doreşte să deschidă un punct permanent în Slovacia.

Deşi Slovacia este ultimul loc în care se ştie că au încercat să creeze un nou sediu, influenţa lor se extinde dincolo de "vechiul continent".

Potrivit unei investigaţii publicate în 2003, „Lupii Nopţii” au adepţi în Germania, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Letonia, Republica Macedonia, Cehia, România, Serbia şi, inclusiv, în Australia şi Filipine, scrie BBC.

Guvernul slovac consideră că activităţile motocicliştilor ar trebui „monitorizate cu grijă” pentru că sunt „tulburătoare”. Autorităţile cred că „influenţa membrilor este dăunătoare, mai ales în ceea ce priveşte apărarea opiniilor lor care se forţează să rescrie istoria”.

Această naţiune nu este unica preocupată de acest grup de motociclişti pro-Putin. În 2016, Letonia l-a expulzat pe şeful local al „Lupilor Nopţii”, Igor Lakatosh, din motive de siguranţă naţională.

Germania a refuzat să acorde viză mai multor motociclişti, iar Polonia le-a interzis să intre pe teritoriul său în timpul unui tur al Europei „cu ocazia Zilei Victoriei pentru Marele Război Patriotic”.

Se crede că grupul are între 5.000 şi 7.000 de adepţi şi, potrivit ziarului Moscow Times, cei interesaţi să facă parte din frăţia „Lupilor” trebuie să îndeplinească, înainte de toate, trei cerinţe fundamentale: să fie bărbaţi, să fie heterosexuali şi să fie născuţi într-o republică sovietică.

Apoi trebuie să fie invitaţi de un membru şi, înainte de a li se confirma admiterea oficială, trebuie să participe la evenimentele clubului pentru o perioadă care variază între doi şi cinci ani.

Cea mai mare problemă asociată cu grupul, şi cea pentru care au primit mai multe sancţiuni la nivel internaţional, s-a petrecut în 2014, când a avut loc invazia rusă în Crimeea.

Potrivit Guvernului Statelor Unite, „Lupii Nopţii” au legături strânse cu serviciile speciale ruseşti.

În motivarea sancţiunii împotriva lui Zaldostanov, Departamentul Statelor Unite a considerat că motocicliştii au ajutat la „recrutarea luptătorilor separatişti” în Ucraina şi că au participat activ la asaltul unei staţii de distribuţie de gaz în Strikolkove.

Grupul nu a negat acuzaţia iar liderul a apărat participarea grupului în războiul Ucrainei. Guvernul din Canada s-a alăturat de asemenea în acţiunile împotriva „Lupilor”.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online