Lavrov: Aderarea Finlandei şi Suediei la NATO „nu reprezintă nicio diferenţă”, alianţa „ţine cont de teritoriile” lor în „planurile de extindere spre est de ani“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE (Arhivă)

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că NATO ”ţine cont de teritoriile Finlandei şi Suediei în cadrul planurilor sale militare de extindere spre est” de ani de zile şi, prin urmare, aderarea celor două ţări la alianţă ”nu reprezintă nicio diferenţă”, relatează agenţia de presă rusă TASS, citată de CNN.

”Finlanda, Suedia şi alte ţări neutre participă de ani de zile la exerciţiile militare ale NATO. NATO a luat în considerare teritoriile lor în planificarea extinderii sale spre est”, a declarat Serghei Lavrov, marţi, potrivit agenţiei de presă de stat TASS.

”În acest context, se pare că nu mai reprezintă nicio diferenţă (în legătură cu integrarea lor în NATO)”, a adăugat ministrul rus de Externe.

Vorbind în cadrul unei conferinţe educaţionale organizată de societatea rusă Znanie (”Cunoaştere”) la Moscova, Lavrov a subliniat că Rusia nu înţelege de ce Finlanda şi Suedia ar trebui să îşi facă griji în privinţa securităţii lor.

”Din acest motiv, vedem decizia lor, pe care Washington şi NATO au încercat cu siguranţă să o influenţeze, ca pe o mişcare geopolitică în contextul izolării Rusiei şi al implementării planurilor NATO de a-şi extinde activităţile în regiunea arctică”, a mai spus şeful diplomaţiei ruse.

”De altfel, preşedintele finlandez şi ambasadorii finlandezi de pretutindeni au spus că nu văd ameninţări din partea Rusiei. Aderarea la NATO provine din schimbările în situaţia de securitate din Europa. Dar nu există nicio logică în acest sens”, a precizat el.

De aceea, Rusia va observa modul în care NATO foloseşte teritoriile Finlandei şi Suediei şi ”va trage propriile concluzii”, a dat asigurări Lavrov.

Guvernul finlandez a anunţat, duminică, că intenţionează să adere la NATO, iar, marţi, ministrul de Externe al Suediei a semnat o cerere prin care declară că ţara doreşte să adere la Alianţa Nord-Atlantică.

Şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, a reiterat marţi ”sprijinul ferm” al Consiliului European cu privire la cererea ambelor ţări de aderare la NATO.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”