Iulia Navalnaia a fost pusă pe lista „teroriştilor şi extremiştilor” de autorităţile din Rusia

0
Publicat:

La două zile după ce s-a emis un mandat de arestare împotriva ei, autorităţile din Rusia au pus-o pe Iulia Navalnaia, văduva activistului Aleksei Navalnîi, mort în februarie la închisoare, pe lista „teroriştilor şi extremiştilor”.

Iulia Navalnaia continuă mişcarea declanşată de soţul său. FOTO: Facebook/MaiaSandu

După ce marţi, în absenţa inculpatei, care trăieşte în exil, un tribunal din Moscova s-a pronunţat pentru detenţia ei provizorie, joi numele Iuliei Navalnaia a apărut pe o listă elaborată de Rosfinmonitoring, serviciul rus de informaţii financiare, fiind trecută în rândul „teroriştilor şi extremiştilor”, relatează Agerpres, citând AFP.

„Ce rapiditate! (...) Dacă ei se străduiesc atât de tare, e pentru că Iulia Navalnaia a făcut totul cum trebuie”, a ironizat pe platforma X (ex-Twitter) fosta purtătoare de cuvânt a lui Aleksei Navalnîi, Kira Iarmîş, aflată şi ea în exil.

După moartea soţului său, activistul Aleksei Navalnîi, în circumstanţe neclare într-o închisoare din Arctica, în februarie 2024, Iulia Navalnaia a jurat să continue activitatea acestuia, cunoscut drept inamicul numărul unu al lui Vladimir Putin.

Menţinând continuitatea mişcării lui Aleksei Navalnîi, ea i-a îndemnat pe susţinătorii opozantului să nu-şi piardă speranţa şi să denunţe regulat pe reţelele sociale puterea rusă şi soarta rezervată disidenţilor în Rusia.

Organizaţiile lui Navalnîi fuseseră clasate drept „extremiste” şi interzise în 2021 de justiţia rusă, iar mai mulţi dintre colaboratorii săi au fost de atunci condamnaţi la pedepse cu închisoarea.

Represiunea din ultimii ani din Rusia i-a aruncat pe aproape toţi opozanţii de anvergură în spatele gratiilor sau i-a determinat să se refugieze în străinătate.

De asemenea, mii de ruşi obişnuiţi au fost arestaţi pentru acte de protest sau pentru că au protestat împotriva ofensivei militare în Ucraina, iar mulţi dintre ei au fost condamnaţi la pedepse aspre cu închisoarea.

Ca răspuns la mandatul de arestare, Iulia Navalnaia a postat un mesaj pe X, în care spune despre Putin că este un ucigaş şi un criminal de război.

„Când scrieți despre asta, vă rog să nu uitați să scrieți principalul lucru: Vladimir Putin este un ucigaș și un criminal de război. Locul lui este în închisoare, și nu undeva la Haga, într-o celulă confortabilă cu un televizor, ci în Rusia - în aceeași colonie și în aceeași celulă de doi metri pe trei metri în care l-a ucis pe Alexei”, a transmis Iulia Navalnaia.

Mai multe pentru tine:
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte