Flota „fantomă” a Rusiei nu mai are unde să se ascundă. Ce decizii va lua Uniunea Europeană

0
Publicat:

Proprietarii occidentali de petroliere au fost speriați de sancțiunile americane care vizează vânzările de petrol rusesc, punând presiune asupra "flotei fantomă" de nave a Moscovei care transportă principalul export de energie al țării de la începutul invaziei la scară largă a Ucrainei.

Petrolier FOTO Shutterstock

Printre măsurile de sufocare a unuia dintre principalele generatoare de venituri din exporturi ale Rusiei, care finanțează războiul declanșat de președintele rus Vladimir Putin, G7, UE și Australia au impus un plafon de preț; acesta interzice firmelor să asigure, să finanțeze și să transporte exporturile de petrol rusesc pe mare vândute la peste 60 de dolari pe baril, scrie newsweek.com.

Cu toate acestea, Rusia a făcut comerț cu petrol folosind o flotă fantomă în care proprietatea navelor este reorganizată, adesea prin intermediul unor companii fantomă din Orientul Mijlociu, pentru a ascunde legăturile acestora cu Moscova. Cantitatea de nave fantomă care pleacă din Rusia a crescut de la 13% în februarie 2022 la 42% până la jumătatea anului 2023.

Bloomberg a raportat că, în ianuarie, a avut loc o creștere de cinci ori a numărului de nave care navighează sub pavilionul Gabonului, ajungând la 100 - de la doar 20 în februarie 2023, citând date de la Windward AI.

Compania de inteligență predictivă a remarcat că pavilioane precum Liberia și St. Kitts și Nevis au fost puternic vizate de autoritățile de reglementare.

"Statele Unite au puterea de a sancționa anumite nave care transportă petrol sancționat, ceea ce ar putea, teoretic, să prevină un joc de-a șoarecele și pisica, în care proprietarii de nave care se angajează în încălcarea sancțiunilor să fie cu un pas înaintea autorităților americane, marcând nave în jurisdicții mai puțin cercetate", a spus el.

Bloomberg a precizat că armatorii greci au fugit de comerțul cu țiței rusesc din cauza măsurilor dure ale Washingtonului.

Navele petroliere deținute de greci care transportau țiței rusesc au scăzut de la 40 în mai 2023 și 20 în a doua jumătate a anului trecut, la doar opt în ianuarie 2024, după ce Trezoreria americană le-a cerut să explice cum au respectat plafonul de preț.

În noiembrie, Trezoreria SUA a aplicat sancțiuni împotriva a trei companii maritime din Emiratele Arabe Unite (E.A.U.) și a trei nave deținute de acestea pentru transportul de petrol rusesc vândut peste plafon. Au fost trimise notificări către companii dintr-o duzină de țări și au fost urmate de sancțiuni impuse celor care au continuat să comercializeze petrol rusesc, potrivit Bloomberg.

Între timp, în noiembrie, cotidianul britanic Financial Times a relatat că UE ar putea însărcina Danemarca cu inspectarea petrolierelor care transportă exporturi din estul Mării Baltice și care trec prin strâmtorile daneze.

După ce a pierdut cumpărătorii europeni, Moscova și-a sporit comerțul cu China, India și, într-o măsură mai mică, cu Turcia. Rusia le-a oferit reduceri, dar problemele legate de plăți au făcut ca petroliere cu 10 milioane de barili de țiței rusesc Sokol să rămână blocate în largul Coreei de Sud.

India plătește în rupii, care nu sunt liber convertibile. Restricțiile impuse de această țară asupra fluxurilor de capital înseamnă că veniturile din vânzări în valoare de aproximativ 1 miliard de dolari pe lună nu pot ajunge înapoi în Rusia.

Cu toate acestea, milioane de barili de combustibil derivat din petrolul rusesc continuă să fie importați în Marea Britanie, datorită unei lacune care permite ca țițeiul rusesc să fie procesat în țări precum India și apoi vândut mai departe, a relatat BBC. Postul a citat constatările făcute de Global Witness și de Centrul de cercetare privind energia și aerul curat (CREA).

Centrul a dezvăluit luna trecută că, între martie 2022 și noiembrie 2023, Marea Britanie a asigurat petrol rusesc în valoare de 120,6 miliarde de euro.

Marcus Fishburn, director, șef al departamentului de litigii și investigații al S-RM, a declarat luna trecută pentru Newsweek că aceasta este "doar o bază de referință pentru adevărata valoare a petrolului rusesc transportat pe nave asigurate de firmele din Marea Britanie".

Fishburn a spus că Rusia amesteca țițeiul rusesc cu petrol din alte locuri, din nou pentru a-i ascunde originile.

"Acest lucru se întâmplă în Singapore și Turcia, precum și pe mare, prin transferuri de la navă la navă, care sunt foarte greu de supravegheat", a adăugat Fishburn. "Atâta timp cât Rusia continuă să găsească intermediari și cumpărători care să faciliteze tranzacțiile sale din umbră, adevărata valoare a veniturilor sale din petrol va rămâne dificil de captat".

Grupul de campanie Global Witness a declarat că, anul trecut, 5,2 milioane de barili de produse petroliere rafinate produse din țiței rusesc au fost importate în Marea Britanie, cea mai mare parte fiind combustibil pentru avioane, a relatat BBC.

"Marea liberă este incredibil de greu de supravegheat, iar Rusia rămâne foarte stimulată să rămână cu un pas înaintea autorităților americane", a declarat Knox.

"Numărul variat de părți interesate implicate în industria maritimă, de la registre la autorități portuare și de la armatori la brokeri vamali, înseamnă că vor exista în mod inevitabil puncte slabe pe care Rusia le poate exploata."

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort