Fiul de 15 ani al lui Ramzan Kadîrov, fotografiat cu un ceas din aur cu diamente. Costă o avere

0
Publicat:

Adam Kadîrov a mai apărut și în alte situații cu ceasuri de lux la mână, iar tatăl său are o colecție impresionantă de astfel de obiecte evaluate la peste 8 milioane de euro.

Adam Kadîrov (dreapta), fiul liderului cecen FOTO: Instagram

O fotografie postată de un luptător MMA din Cecenia îl înfățișează pe sportiv alături de fiul de 15 ani al liderului Ceceniei, Ramzan Kadîrov, care poartă la mână un ceas valoros.

Este vorba despre un ceas elvețian din aur, cu diamante, evaluat la peste 1,3 milioane de euro, model Audemars Piguet, scrie libertatea.ro.

Fotografia cu Adam Kadîrov a fost realizată într-un hotel din Dubai, în Emiratele Arabe Unite și ceasul nu este singurul obiect de valoare pe care îl poartă în acel moment, acesta având asupra sa o borsetă Louis Vuitton, de 2.700 de euro, și un tricou Burberry, circa 480 de euro.

Nu este pentru prima dată când fiul liderului cecen își etalează ceasurile, echipa de investigații a opozantului rus Alexei Navalnîi precizând într-o postare pe Instagram că Adam Kadîrov a apărut cu alte ceasuri de valoare la mână, respectiv un Richard Mille (570.000 de euro), un Rolex de 58.000 de euro sau un Hublot de 27.000 de euro.

De altfel, anul acesta aceeași echipă de investigații a arătat că liderul cecen Ramzan Kadîrov are o colecție de ceasuri evaluată la peste 8 milioane de euro.

Adam Kadîrov a împlinit recent 15 ani și practică artele marțiale mixte. El mai are încă 14 frați, iar trei dintre ei au participat la operațiunile din Ucraina, alături de armata lui Putin.

Medni Kadîrova, soţia liderului cecen Ramzan Kadîrov, a devenit una dintre primele femei căreia Vladimir Putin i-a acordat titlul de „Mamă Eroină”.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat