Video Explozie puternică la un depozit important de muniţie de lângă Moscova. Momentul deflagrației a fost filmat

0
Publicat:

O explozie puternică la un important depozit de muniţii din regiunea Vladimir, aproximativ 70 km nord-est de Moscova, a determinat autorităţile să evacueze marţi locuitorii din două localităţi din zonă.

Explozia s-a văzut de departe FOTO: X

"Toţi locuitorii din Barsovo sunt evacuaţi la şcolile nr. 6 şi nr. 7 din satul Krasnîi Oktiabr, districtul Kirjaci", au declarat autorităţile locale, citate de agenţia oficială de presă TASS, care a anunţat, de asemenea, evacuarea locuitorilor din Mirnoe.

Guvernatorul regiunii Vladimir, Aleksandr Avdeiev, a scris pe Telegram că "serviciile responsabile lucrează la faţa locului", iar detaliile despre ceea ce s-a întâmplat vor fi difuzate ulterior, scrie Agerpres.

Responsabilul rus a ameninţat jurnaliştii şi localnicii cu amenzi usturătoare pentru eventuala răspândire de informaţii despre o situaţie de urgenţă "înainte de a primi date oficiale verificate", conform The Moscow Times.

Potrivit canalelor ruseşti de Telegram, ar fi vizate cu evacuarea cel puţin şapte localităţi din zonă, unde a fost deja declarată stare de urgenţă la nivel local.

Explozia s-a produs la un important arsenal militar al Ministerului Apărării în districtul Kirjaci din regiunea Vladimir, potrivit presei locale.

În iunie 2022, o explozie a unor muniţii la acest arsenal a provocat moartea a patru persoane, fără ca incidentul să forţeze evacuarea populaţiei locale.

Potrivit publicaţiei The Moscow Times, se pare că muniţii au explodat la cel de-al 51-lea arsenal al Direcţiei principale de rachete şi artilerie (GRAU, unitatea militară 11785).

"Un depozit uriaş de muniţii a explodat - al 51-lea arsenal GRAU din regiunea Vladimir. Autorităţile locale au început evacuarea. Nu este încă clar dacă a avut loc un atac cu dronă sau dacă explozia s-a produs din interior", a declarat analistul militar Ian Matveiev, citat de publicaţia menţionată. Localnicii afirmă că ar fi văzut patru drone în zonă, mai spune el.

Obuzele continuă să explodeze, iar deasupra locului deflagraţiei poate fi observată o coloană groasă de fum. Media ucraineană Exilenova a relatat la rândul său despre explozia produsă la cel de-al 51-lea arsenal al armatei ruse, care face parte din "logistica militară a Federaţiei Ruse". Potrivit acestei media, aici era adus "material militar" din Belarus.

Depozitul respectiv se află la aproximativ 530 km de graniţa cu Ucraina şi este o ţintă dificilă pentru Forţele armate ucrainene din cauza densităţii sistemelor ruseşti de apărare antiaeriană, notează portalul ucrainean Defense Express.

Potrivit unui canal ”Arhanghelul Mihail" al bloggerilor militari ruşi, cauza incidentului ar fi "detonarea unor obuze în timpul manipulării acestora".

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor