Dmitri Medvedev compară condamnarea lui Marine Le Pen cu interzicerea candidaturii lui Călin Georgescu

0
Publicat:

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a reacționat luni, 31 martie, la condamnarea liderei extremei-drepte franceze Marine Le Pen. El a comparat situația acesteia cu excluderea lui Călin Georgescu din cursa pentru alegerile prezidențiale din România. Declarațiile sale au fost publicate pe rețeaua rusească VKontakte.

Dmitri Medvedev. FOTO: AFP

Medvedev a calificat verdictul tribunalului francez, care a găsit-o pe Le Pen și alți opt eurodeputați vinovați de deturnare de fonduri europene, drept „o judecată inventată rapid” cu scopul de a o elimina de pe scena politică înaintea alegerilor prezidențiale din 2027.

„Lumea întreagă a asistat recent la o rușine similară în România, unde candidatul popular Călin Georgescu a fost eliminat din procesul electoral sub pretexte nu mai puțin exagerate. Chiar și americanii, prin vicepreședintele lor (JD) Vance, au fost nevoiți să mustreze elita liberală europeană la reuniunea de la München”, a scris Medvedev, conform HotNews.

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei a mai afirmat că „a cincea Republică Franceză s-a discreditat complet” și că poporul francez ar trebui să ia în considerare instaurarea „unei a șasea Republici”, însoțindu-și mesajul de un emoji care râde.

În finalul mesajului, oficialul rus a adus aminte de momentul istoric din 31 martie 1814, când armata rusă a țarului Alexandru I a intrat triumfător în Paris, insinuând că Rusia a fost „eliberatorul democrației” în Franța.

„Și dacă nu reușește, ne putem aminti de marea dată – 31 martie 1814, când armata rusă a lui Alexandru I în fruntea forțelor aliate a intrat triumfătoare în Paris și a dat libertate țării chinuite de tirania lui Napoleon. Rusia țaristă a adus literalmente democrația în Franța, pe baionetele sale. O experiență glorioasă! Dar va trăi Marine Le Pen să ne vadă cazacii…”, a mai scris oficialul rus, în finalul postării lui.

Condamnarea Marinei Le Pen la cinci ani de ineligibilitate a zguduit politica franceză, iar lidera a cerut rejudecarea în apel cât mai curând posibil, înaintea alegerilor din 2027.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor