Cine este Serghei Savelev, cel care a dezvăluit presei abuzurile din închisorile ruseşti. Cum a pus mâna pe înregistrările din penitenciare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Pexel

Serghei Savelev, un fost deţinut de origine bielorusă, se află în spatele dezvăluirilor din penitenciarele ruseşti. Bărbatul a oferit presei în jur de 1.000 de înregistrări care dezvăluie violurile şi torturile care au loc în închisorile din Rusia, iar în prezent se teme pentru viaţa sa, motiv pentru care a cerut azil în Franţa, informează AFP.

Serghei Savelev este un fost deţinut, condamnat pentru trafic de droguri. Acesta a fost închis chiar în penitenciarul din Saratov, închisoare care a fost recent implicată într-un scandal, după ce au fost făcute publice imagini ale unui prizonier care a fost violat cu o ţeavă.

Cum a pus mâna pe înregistrările din închisoare

Însărcinat cu întreţinerea computerelor la Saratov, Serghei Savelev a început să descarce discret fişierele video ale închisorilor din toată Rusia, acestea fiind legate între ele printr-un intranet.

„La început m-au controlat, apoi această supraveghere s-a relaxat treptat până a dispărut”, a afirmat Savelev. 

Serghei Savelev a povestit cum a reuşit, înainte de a fi eliberat, la începutul lunii februarie 2021,  să ascundă datele descărcate undeva aproape de ieşirea din închisoare. În ziua eliberării, după ce a fost percheziţionat temeinic, Serghei a recuperat înregistrările fără ca nimeni să afle, profitând de confuzia creată de plecarea în masă a unor deţinuţi. 

Fostul deţinut a trimis apoi videoclipurile cu ororile din închisori ONG-ului gulagu.net, care le-a făcut publice. 

Bătăi şi violuri tacite

„Este foarte dificil din punct de vedere psihologic să păstrezi astfel de lucruri pentru tine. Ce altceva poţi face, odată ce ştii?”, a declarat fostul deţinut. 

Serghei a declarat că şi el a suferit rele tratamente într-o închisoare din Krasnodar, pentru a „coopera”, însă nu a ştiut de fapt ce este mai rău. De altfel, fostul deţinut a precizat că nu a participat vreodată la violenţa împotriva altor deţinuţi. Acesta a mai spus că a fost bătut „cam o dată pe săptămână, dar nu prea puternic pentru a evita vânătăile prea vizibile”. 

Abuzurile trăite şi văzute în penitenciarele ruseşti l-au marcat pe fostul deţinut, care a participat ulterior la şedinţe de consiliere psihologică, i-au fost prescrise medicamente, unele chiar puternice, însă nimic nu l-a ajutat, mai arată sursa citată. 

Se teme pentru viaţa sa, după ce a dezvăluit „secrete de stat”

Pentru că a furat şi distribuit videoclipurile care ilustrează practicile din sistemul rusesc de penitenciare, Serghei Savelev, care în prezent solicită azil în Franţa, a declarat că se teme acum de represalii din partea administraţiei penitenciare ruse (FSIN) şi a serviciilor de securitate (FSB).

Agenţii ruşi i-au oferit, în schimbul cooperării sale, patru ani de închisoare pentru „dezvăluirea unui secret de stat”, mai degrabă decât 10-20 de ani pentru spionaj. „Nu erau interesaţi să ştie că există încălcări ale drepturilor omului”, a mai spus fostul deţinut. 

Gulagu.net a dezvăluit recent peste o mie de înregistrări video cu acte de tortură şi rele tratamente în închisorile din Rusia. Dincolo de scenele cu violenţe extrem de grave, şi mai şocant este faptul că imaginile sunt surprinse cu dispozitive ale administraţiei penitenciare. Unda de şoc a fost atât de mare, încât Kremlinul, de obicei indiferent la astfel de chestiuni, a încercat să dreagă situaţia anunţând o anchetă şi concedierea a patru oficiali ai administraţiei penitenciare din Saratov.


 

Citeşte şi: Activist pentru drepturile deţinuţilor: Penitenciarele din Rusia, o „uzină de tortură”. Peste 1.000 de filmuleţe şi mărturii şocante despre bătăi şi violuri

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat