Zece medici legişti din Chişinău, reţinuţi pentru luare de mită şi escrocherie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zece angajaţi ai Centrului de Medicină Legală au fost reţinuţi fiind suspectaţi au perceput plăţi în mod ilegal. Despre aceasta anunţă într-un comunicat de presă Centrul Naţional Anticorupţie, transmite IPN.

Potrivit materialelor cauzei, banii ar fi fost pretinşi pentru formularea unor concluzii denaturate în rapoartele de expertiză, întocmite în legătură cu examinarea cauzei morţii. Plăţile variau între 900 şi zece mii de lei şi nu erau contabilizate în casieria instituţiei. Ca rezultat, sumele indicate ar fi fost împărţite între cei care prestau serviciile menţionate, în acest mod fiind cauzate prejudicii materiale instituţiei medicale.

În cadrul efectuării măsurilor de investigaţie, s-a constatat că, doar în perioada iulie – septembrie, suma încasată de legişti s-ar fi ridicat la 327 de mii de lei.

Pe aceste fapte au fost pornite două cauze penale – pentru corupere pasivă şi escrocherie. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, medicii legişti riscă până la 15 ani de închisoare, cu amendă de până la 500 de mii de lei şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii pe o perioadă de până la 15 ani.

Mai multe pentru tine:
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA