Vlad Filat: Nereuşita alegerii preşedintelui şi continuarea instabilităţi politice ne va costa enorm de mult

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prim-ministrul moldovean, Vlad Filat

Premierul Republicii Moldova susţine că cei 40 milioane de lei, necesari pentru organizarea referendumului, nu sunt un preţ mare pentru a depăşi criza politică.

„Acesta nu este un preţ, pe care-l presupune condiţii pentru luarea unei decizii sau alteia. Costurile sunt enorm de mari în cazul nereuşitei alegerii preşedintelui şi în cazul continuării acestei instabilităţi politice. Mai cu seamă că în eventualitatea alegerilor anticipate, despre care unii vorbesc, alţii îşi doresc foarte mult, situaţia nu se va schimba în mare parte. Deci, vom rămâne cu aceeaşi sarcină - alegerea preşedintelui", a declarat premierul și liderul PLDM, Vlad Filat în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă.

Alegerea preşedintelui nu va rezolva toate problemele în ţară

Totodată, premierul se arată într-un fel surprins că în sondaje la capitolul probleme stringente pentru ţară pe primul loc se găseşte alegerea preşedintelui. „Se creează impresia că odată cu alegerea preşedintelui se rezolvă toate problemele în ţară, ceea ce nu este adevărat", a mai spus Vlad Filat.
Premierul susţine că este fals că instituţiile statului nu sunt funcţioanle fără președintele ţării.
"Eu insist în a spune că actul guvernării este cel mai important lucru, pe care trebuie să ne concentrăm, deoarece în această perioadă noi am avut posibilitatea să avem rezultate mai bune", a afirmat Vlad Filat.

Mai multe pentru tine:
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței