Vlad Filat: Iurie Leancă nu a înţeles esenţa şi consecinţele acordării garanţiilor de stat în cazul „furtului miliardului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier, ex-preşedinte al Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, afirmă că ex-premierul Iurie Leancă nu a înţeles pe deplin esenţa şi consecinţele acordării garanţiilor de stat în cazul „furtului miliardului”, iar alt fost premier, Chiril Gaburici, a fost împotriva acesei soluţii, pregătită de alţi autori. Declaraţiile au fost făcut în cadrul unui interviu acordat în penitenciar nr. 13 pentru postul TV8, transmite IPN.

Referitor la acordarea garanţiilor de stat pentru acoperirea găurii din sistemul bancar, Vlad Filat spune că a avut loc o şedinţă la Reşedinţa de stat la care au participat preşedintele de atunci Nicolae Timofti, consilierul acestuia, Ion Păduraru, premierul de atunci Iurie Leancă, liderul PLDM, Vlad Filat, preşedintele Parlamentului din acea perioadă, Igor Corman şi Vladimir Plahotniuc, care pe vremea aceea încă nu era lider al PDM. Atunci Iurie Leancă şi Vladimir Plahotniuc au vorbit despre pericolul care ameninţă sistemul bancar.

„Dar nu atât prin ceea ce se întâmplă în Banca de Economii, dar prin riscurile care le-ar reprezenta acţiunile pe care le-ar întreprinde Veaceslav Platon în vederea alegerilor anticipate. Asta era înainte de alegerile din 2014. (...) Sperietoarea aceasta „tancurile ruseşti şi Veaceslav Platon” era folosită foarte des în a promova anumite idei. Ca să nu există o situaţie în care să nu avem posibilitatea să acţionăm, eu asta redau din ceea ce ţin minte din spusele lui Plahotniuc, Guvernul trebuie să ofere garanţii de stat pentru a oferi, în caz de necesitate, bani de la Banca Naţională. Asta a fost discuţia generală”, a afirmat Vlad Filat. Potrivit lui, iniţiativa de a discuta despre oferirea garanţiilor a venit de la Iurie Leancă, însă explicaţiile acestei acţiuni au fost făcute de Vladimir Plahotniuc.

În opinia lui Vlad Filat, Iurie Leancă nu a înţeles pe deplin amplitudinea şi consecinţele acestei acţiuni şi a acţionat după cum i s-a explicat.

Potrivit lui Vlad Filat, solicitarea primei garanţii de stat în valoare de 9,5 miliarde de lei a fost făcută intens de către Vladimir Plahotniuc, iar a doua solicitare de garanţie de 5,5 miliarde a venit din partea Băncii Naţionale care a fost acordată în timp ce în fruntea Guvernului era Chiril Gaburici. „Trebuie să vă spun că domnul Gaburici nu a fost foarte fericit, a fost chiar împotriva acestei soluţii”, a declarat Vlad Filat.

Fostul premier spune că cel care a gândit această schemă a furtului miliardului este actualul vicepreşedinte al Partidului Democrat şi cel care este considerat omul de încredere al lui Vladimir Plahotniuc, Serghei Iaralov.

„Cred puternic că el a fost „creierul” şi cel care a desenat toată această incredibilă schemă şi a stat la capitolul de implementare în calitate de coordonator. Asta este adevărat. Toate discuţiile care au avut loc au fost cu participarea dânsului”, a menţionat ex-premierul.

Interviul a fost realizat în Penitenciarul nr.13, unde îşi ispăşeşte pedeapsa fiind condamnat la nouă ani de închisoare pentru corupere pasivă şi trafic de influenţă. Fostul premier este cercetat şi într-un alt dosar penal, pentru spălare de bani în proporţii deosebit de mari. Vlad Filat pledează nevinovat calificând cazul său drept unul politic.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente