Vlad Filat: Funcţia de procuror general s-a vândut cu 2 milioane de euro în 2009

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 2009, funcţia de procuror general s-a vândut cu două milioane de euro, afirmă fostul premier Vlad Filat. Potrivit ex-premierului, candidatura lui Valeriu Zubco a fost propusă ca venind de la Serafim Urechean, pe atunci preşedinte al partidului parlamentar Alianţa Moldova Noastră, dar, de fapt, venea de la Vlad Plahotniuc, până nu demult liderul Partidului Democrat, transmite IPN.

Într-un interviu difuzat pe 14 iulie de postul TV8, Vlad Filat a menţionat că în 2009, cu o seară înainte de şedinţa Parlamentului, la el acasă a venit Veceaslav Untila, atunci deputat în AMN, dar şi Veceaslav Platon, deputat în aceeaşi fracţiune. Discuţia a avut loc după ora 23.00, Veceaslav Untila spunându-i la telefon că urmează să vorbească ceva urgent.

Vlad Filat spune că mesajul a fost unul foarte direct, că s-a decis vânzarea funcţiei de procuror general cu suma de două milioane de euro. Ex-premierul mai spune că nu ştia candidatura, cunoştea că va fi din partea lui Urechean, dar de fapt era din partea lui Plahotniuc – Zubco, cumnat cu Ghenadie Sajin, preşedintele raionului Ialoveni.

„Eu, după întâlnirea cu ei, am avut o discuţie cu ambasadorul american. Noi discutam şi la ore foarte târzii sau devreme, atunci când era cazul. I-am expus situaţia. Dânsul a spus că este grav, dar până la urmă este decizia voastră”, a mai spus Vlad Filat.

Valeriu Zubco a fost numit de Parlament în funcţia de procuror general în octombrie 2009, iar în ianuarie 2013 a plecat din funcţie ca urmare a incidentului din Rezervaţia Pădurea Domnească, unde, în decembrie 2012, a fost împuşcat un bărbat de 35 de ani, Sorin Paciu. Despre acest caz s-a aflat abia la 6 ianuarie 2013. Dezvăluirile au fost făcute de către liderul Partidului Mişcarea Populară Antimafie, Sergiu Mocanu.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi