Vlad Bătrîncea îl acuză pe Iurie Reniţă că şi-ar fi ascuns veniturile: „Cine îl crede pe acest mincinos că şi-a întreţinut familia cu doar 3 mii de lei pe lună”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul socialist Vlad Bătrîncea îl acuză pe deputatul Platformei DA Iurie Reniţă că şi-ar fi ascuns veniturile. El susţine că, în urma unei analize comparative, a constat că pe parcursul anului 2018, deputatul Platormei DA Iurie Reniţă nu a realizat niciun venit sub formă de plăţi salariale şi/sau îndemnizaţii şi/sau dividende şi că ar fi indicat că trăieşte lunar doar cu 3.000 de lei.

În acest sens, Bătrîncea a anunţat că s-a adresat cu solicitări atât la ANI, cât şi la Procuratura Generală, ca să verifice această „conservă a lui Plahotniuc”.

„Conserva lui Plahotniuc” din blocul ACUM, Iurie Reniţă, cel care să dă mare român cu accentul lui dâmboviţean, minte poporul ţării noastre şi instituţiile statului de îngheaţă apa şi pe Prut în plină vară. Ca să ne convingem, e suficient să analizăm declaraţiile lui de avere şi interese din ultimii ani”, a scris Vlad Bătrîncea pe Facebook.

Potrivit lui, singurele surse de venit indicate de către Reniţă pentru acest an sunt din dobândă şi pensie, iar suma totală anuală este de 36 de mii de lei, adică 3 mii de lei pe lună. 

„Analiza sumelor indicate în depozitele bancare (peste 400 de mii de lei, peste 17 mii de euro şi 3500 de RONI) arată că acestea nu s-au diminuat în 2018, ceea ce ajungem la concluzia că familia deputatului Iurie Reniţă a trăit cu doar 3 mii de lei pe lună. Cine îl crede pe acest mincinos că şi-a întreţinut familia cu doar 3 mii de lei pe lună, avînd în conturi sute de mii de lei şi aproape 20 de mii de euro? Nimeni! Asta înseamnă că Iurie Reniţă a avut şi alte surse de venit, pe care nu le-a declarat, adică a ascuns sursele oficiale de venit. Care sunt aceste surse, cît de legale sunt ele, vor stabili inspectorii de la Agenţia Naţională de Integritate şi procurorii”, a mai spus Bătrîncea.

Amintim că la şedinţa Parlamentului din 21 mai, deputatul socialist Vlad Bătrîncea l-a acuzat pe fostul ambasador al R.Moldova la Bucureşti, actualul deputat PDA Iurie Reniţă, că ar fi fost implicat în contrabanda de ţigări din R.Moldova spre România.

Bătrîncea a menţionat că va depune o solicitare oficială la Procuratura Generală pentru ca procurorii să  examineze aceste informaţii. 

„Suntem siguri că, alături de procurori, şi ofiţerii SIS au multe întrebări (şi nu doar întrebări) despre gruparea cu care colaborează Reniţă. Articolul despre trădarea de Patrie nu a fost încă anulat în Codul Penal. Totul abia începe! Coşmarul vostru vine cu paşi rapizi”, a mai adăugat Bătrîncea.

În replică la aceleaşi acuzaţii, în cadrul şedinţei Parlamentului, Iurie Reniţă a declarat că este vorba despre un fals lansat de socialişti şi că îl va ataca în instanţă pe Bătrîncea pentru afirmaţiile făcute. Reniţă a subliniat că Igor Dodon, Vlad Plahotniuc şi Serghei Iaralov trebuie să stea la închisoare.

Tensiunile între Iurie Reniţă şi deputaţii socialişti s-au intensificat odată ce fostul ambasador a publicat luni, 18 mai, noi imagini video de la una din întrevederile dintre Igor Dodon şi Vlad Plahotniuc, din iunie 2019, unde Vlad Plahotniuc îi oferă preşedintelui ţării o sacoşă neagră, în care se presupune că era o sumă imensă de bani. 

Igor Dodon susţine că noile imagini video sunt trucate. „Nu cunosc ce era in acel pachet, totul a fost doar o sceneta făcută pentru înregistrare. Sesizez chiar eu public Procuratura Generală sa facă toate verificările şi sunt sigur ca vor descoperi falsul şi manipularea care stau in spate, aşa cum au descoperit şi la precedentele imagini”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa