Vizita lui Iohannis la Chişinău arată că România susţine dezvoltarea Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele României Klaus Iohannis, la Chişinău FOTO: Alexandru Tarlev

Vizita preşedintelui român la Chişinău, Klaus Iohannis, este văzută de jurnalişti şi de lumea academică din Moldova drept un argumente în plus că România susţine dezvoltarea Republicii Moldova şi ca fiind una de bun augur pentru relaţiile de viitor dintre cele două state.

Opinii în acest sens au fost expuse de invitaţii emisiunii „Ediţie specială” de la Publika TV, transmite IPN. Alexandru Cauia, decanul Facultăţii de Drept a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, a specificat că este important că această vizită s-a produs la scurt timp după învestirea Guvernului şi astfel a reiterat susţinerea României faţă de ceea ce ţine de dezvoltarea Republicii Moldova. Menţionând că astăzi, 25 februarie, Klaus Iohannis se va întâlni cu liderii partidelor pro-europene, decanul a spus că este importantă poziţia pe care o vor expune aceştia.

Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român la Chişinău, a subliniat că această vizită de două zile a preşedintelui României este de bun augur pentru a continua relaţiile ascendente dintre cel două state. Valeriu Matei a menţionat că România a devenit principalul partener de afaceri al Republicii Moldova deschizându-şi piaţa pentru produsele moldoveneşti.

Cristian Tabără, expert media, e de părere că preşedintele Klaus Iohannis este exponentul unui interes constant şi loial al României faţă de Republica Moldova. Totodată, expertul spune că nu sunt fondate temerile că România ar avea interese să şubrezească independenţa Republicii Moldova. „Acum cu anexarea se ocupă doar regimul Putin”, a spus Cristian Tabără.

Jurnalistul Ion Terguţă s-a referit la comentariile precum că preşedintele român ar fi trebuit să aibă un mesaj aspru privind cooptarea comuniştilor pentru învestirea Guvernului şi a spus că Partidul Comuniştilor nu va deţine funcţii de conducere în acest Guvern şi astfel nu va putea influenţa relaţia cu România.

Preşedintele României se află într-o vizită de două zile la Chişinău. Oficialul s-a întâlnit cu preşedintele Nicolae Timofti şi cu premierul Chiril Gaburici. Urmează întrevederi cu liderii politici Vlad Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu, cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, după care va ţine o alocuţiune în faţa studenţilor de la Universitatea de Stat din Moldova..

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”