VIDEO Primarul Chişinăului susţine că i s-a înscenat o încălcare în trafic. Poliţia precizează că a fost sesizată de un ONG-ist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Dorin Chirtoacă afirmă că este vânat de mai mult timp de poliţie

Primarul municipiului Chişinău, liberalul Dorin Chirtoacă, afirmă că automobilul său de serviciu a fost blocat, aseară, în centrul oraşului de poliţişti cu Kalaşnikov, fiind filmat în timp ce făcea alcooltestul. De cealaltă parte, poliţia susţine că a reacţionat la sesizarea unui ONG-ist, care anunţase că edilul a urcat băut la volan.

Dorin Chirtoacă a povestit cu lux de amănunte incidentul pe Facebook. Potrivit lui, automobilul său de serviciu a fost urmărit şi oprit pe strada Bănulescu Bodoni intersecţie cu bulevardul Ştefan cel Mare, in jurul orei 22.00, când mergea  de la Coloniţa, spre biroul său de la Primărie, de către o maşină civilă. Apoi s-a apropiat un echipaj al Inspectoratului Naţional de Patrulare, iar o persoană necunoscută, cu o cameră în mână, i s-ar fi adresat ofensator, acuzându-l că ar fi condus în stare de ebrietate.

Poliţiştii nu aveau un alcooltester şi au chemat un alt echipaj, care a sosit peste zece minute. După ce primarul a suflat în filolă, s-a confirmat că alcoolemia era 0,00 mg/l în aerul expirat. Chirtoacă crede că este vorba de o înscenare, pusă la cale de un grup din poliţie, cu scopul de a-l discredita. El susţine că poliţistul a îndreptat ecranul spre civilul care filma.

„Dacă alcooltestul ar fi arătat un rezultat favorabil grupului operativ de «combatere a alcoolismului» cu camera video şi automatul Kalaşikov, evident că imaginile ar fi fost puse pe internet şi difuzate tuturor televiziunilor. Având în vedere eşecul operaţiunii de discreditare, au curajul să prezinte integral toate imaginile sau vor spune că nu le pot gasi? Ce s-ar întâmpla cu un om de rând într-o asemenea situaţie şi ce mijloace legale de apărare ar avea?“, s-a întrebat Dorin Chirtoacă. El a făcut un test repetat la Dispensarul de Narcologie şi a postat fotografia rezultatului pe Facebook.

Sabina Vesnin, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General de Poliţiei, ne-a declarat că oamenii legii au fost sesizaţi la numărul 902 că de către un bărbat care a anunţat că pe strada Meşterul Manole se deplasează un automobil de model Toyota Camry de culoare neagră, în care s-ar află un şofer în stare de ebrietate la volan. Acesta afirma că urmăreşte maşina după ce l-a văzut şi l-a filmat pe şoferul respectiv consumând băuturi alcoolice. Un echipaj care se afla în zonă a mers la faţa locului, dar nu avea testul şi a chemat un alt echipaj, care a constatat că şoferul era treaz. 

Potrivit Poliţiei, denunţătorul era un reprezentant al unui ONG, care a filmat procedura de chestionare. „Ca urmare a verificării, domnului Chirtoacă i s-au adus scuze şi i-a fost urat drum bun în continuare“, a spus responsabila, care a precizat că, după atacul armat de la Metro, pe timp de noapte agenţii de circulaţie patrulează împreună cu reprezentaţi ai Brigăzii cu destinaţie specială Fulger, echipaţi cu arme şi alt echipament special, inclusiv cu automate Kalaşnicov.

Într-o conferinţă de presă, primarul a recunoscut că a băut un pahar de bere de 500 de mililitri şi câteva gâturi de bere fără alcool, între orele 19.00 şi 20.00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde a fost difuzat un film istoric despre Ştefan cel Mare, şi nu a exclus că a şi încălcat viteza pe undeva. Edilul a declarat că este vânat de mai mult timp de un grup operativ al MAI cu scopul de a fi discreditat şi că va depune o plângere la procuratură.

În legătură cu acest caz, deputaţii liberali au cerut să fie audiat ministrul de Interne, Dorin Recean. Acesta este aşteptat în Parlament mâine, când va fi examinată moţiunea simplă împotriva lui, depusă de comunişti.

În acelaşi timp, viceministrul de Interne Serghei Diaconu a scris pe Facebook că poliţia era obligată să dea curs sesizării la numărul de telefon 902, iar înregistrarea video a activităţii poliţiştilor are drept scop evitarea oricăror abuzuri sau tentative de corupere. „Sper ca domnul primar să depăşească această supărare şi să efectueze o analiză a oraşului din perspectiva securităţii rutiere. De exemplu, dumnealui ar putea să depună un efort mai mare în gestionarea transportului public din municipiu, dar mai ales la îmbunătăţirea securităţii pasagerilor, în special în microbuze“, i-a reproşat viceministrul, în contestul accidentului de aseară.

Imaginile filmate de Andrei Donica, liderul Asociaţiei pentru combaterea crimelor economice şi corupţiei, au fost postate ulterior pe site-ul Pro TV Chişinău.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert