Video de la locul accidentului din Rusia în care au murit şapte moldoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Captură video de la locul accidentului

Din imaginile video de la locul tragicului accident de sâmbătă, din regiunea Kaluga, prezentate de portalul dtpsite.ru, se poatevedea un ambuteiaj de câţiva kilometri, cărmidă şi cutii împrăştiate la locul impactului.

Potrivit informaţiilor prezentate de autorităţile ruse şi citate de presa din Rusia, microbuzul circula pe ruta Chişinău-Moscova, iar cei pasagerii din Republica Moldova plecau la muncă.
Totodată, se afirmă că şoferul microbuzului a încercat să depăşească un alt automobil şi a ieşit pe contrasens. La un moment automobilul a derapat, apoi s-a răsturnat pe o parte şi a ajuns sub roţile unui camion încărcat cu cărămidă, ce venea din direcţia opusă.
În urma impactului, camionul a strivit cabina microbusului, provocând moartea a şase pasageri, după care s-a răsturnat în şanţ.

Alţi şase pasageri au fost internaţi în spital cu traume grave, ulterior unul dintre pasageri a decedat pe masa de operaţie.

Organele de anchetă din Rusia au intentat dosar penal pe acest caz.

Serviciul Situaţii Excepţionale va aduce în Moldova cadavrele decedaţilor

Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, a anunţat că va organiza la indicaţia Guvernului Republicii Moldova transportarea persoanelor care au decedat în urma acidentului rutier produs în regiunea Kaluga, Federaţia Rusă.
Misiunea salvatorilor este de a organiza transportarea cadavrelor în Republica Moldova. Astfel în această dimineaţă angajaţii Serviciului urmează să se deplaseze cu o autospecială de intervenţie, iar la sosirea în Federaţia Rusă vor întreprinde măsurile necesare pentru ca rudele să poată recupera cadavrele.

A fost făcută publică lista victimelor accidentului din Rusia

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă