USAID va susţine dezvoltarea sectorului IT din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

USAID are drept scop susţinerea autorităţilor de la Chişinău în dezvoltarea sectorului IT nu doar în capitală, dar şi alte regiuni ale ţării, prin crearea centrelor de excelenţă IT similare TekWill în  Bălţi, Cahul şi Comrat. Anunţul a fost făcut de către Karen Hilliard, director USAID Moldova, în cadrul întrevederii cu viceprim-ministrul, Octavian Calmâc, ministru al economiei şi infrastructurii, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Ministerului Economiei şi Infrastructurii se precizează că directorul USAID Moldova a declarat că instituţia pe care o reprezintă este disponibilă să se implice activ la definitivarea Legii cu privire la Parcurile IT şi diverse acţiuni de promovare peste hotare a ofertei Guvernului Republicii Moldova privind realizarea proiectelor investiţionale sau de alt gen în aceste parcuri.

Prezent la întrevedere, ambasador al SUA în Republica Moldova, James D. Pettit, a menţionat că sectorul IT este domeniul viitorului. Autorităţile SUA sunt disponibile să acorde asistenţă tehnică şi financiară atât în crearea şi dezvoltarea parcurilor IT, cât şi pentru susţinerea investitorilor străini în aceste centre inovaţionale.

Un studiu avansat privind perspectivele de dezvoltare ale industriei IT în Moldova este în proces de elaborare, cu susţinerea USAID.

Mai multe pentru tine:
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă