UNICEF: Fiecare al patrulea copil din Moldova are un părinte plecat peste hotare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă

Reprezentantul UNICEF în Republica Moldova, Nune Mangasarian, a declarat joi, 27 iulie, că datele statistice ale organizaţiei pe care o reprezintă, arată că 25 la sută din copiii din Moldova, au cel puţin un părinte plecat peste hotare.

Mangasarian afirmă că cel puţin 5% din copii au ambii părinţi plecaţi în străinătate.

„Cel mai grav este că aceşti copii se confruntă cu probleme de natură psihologică. Ei sunt mai rar duşi la medic, nu sunt ajutaţi să-şi facă temele pe acasă, sunt stigmatizaţi de către colegi. Studiile arată că printre copiii instituţionalizaţi predomină numărul celor a căror părinţi au plecat să muncească în afara ţării. Este adevărat că aceşti copii au ce mânca, au cu ce se îmbrăca, însă nu au parte de grija părintească”, spune reprezentantul UNICEF.

El susţine că persoanele cărora părinţii şi-au încredinţat copiii înainte de plecare nu acordă timpul necesar educaţiei lor şi de cele mai multe ori se limitează doar la aceia că le pregătesc de mâncare şi îi petrec la şcoală.

„Este necesar să conştientizeze riscurile cu care se pot confruntă copiii lor. Trebuie să dea dovadă de mai multă responsabilitate, de mai mult timp, mai mult efort. Este necesar ca părinţii să instituie oficial tutela asupra copiilor lăsaţi în grija altor persoane”, subliniază expertul.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort