Un terorist din gruparea lui Ghivi a fost reţinut în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost extrădat în Ucraina, unde urmează să fie anchetat pentru faptele sale FOTO: inforesist.org

Unul dintre teroriştii din rândul formaţiunilor separatiste din estul Ucrainei a fost reţinut în Republica Moldova. Acesta este un fost comandant de baterie în cadrul batalionului ”Somalia”, condus de renumitul terorist ”Ghivi”, pe nume Mihail Sergheevici Tolstîh, cunoscut pentru cruzimea cu care-i tratează pe prizonierii de luptă ai armatei ucrainene.

Potrivit serviciului de presă al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), operaţiunea de urmărire şi reţinere a bărbatului a fost desfăşurată în comun de serviciile speciale ucrainene şi cele din Republica Moldova. SBU informează că acesta este locuitor al oraşului Odesa, iar vara trecută a efectuat pregătirea specială de luptă pe unul dintre poligoanele din apropierea localităţii Makeevka din regiunea Doneţk, sub îndrumarea militarilor profesionişti din cadrul Direcţiei Principale de Spionaj al Statului Major al Forţelor Armate a Federaţiei Ruse, iar după încheierea pregătirii, acestuia i-a fost oferit gradul de locotenent major. În rândul teroriştilor, bărbatul avea porecla ”Academicianul”.

”Începând cu luna august 2014 până în luna mai 2015, bărbatul a fost comandant de baterie în componenţa grupării teroriste cunoscute ca gruparea Ghivi. Acesta a declanşat nemijlocit focuri şi a codus focuri de artilerie asupra poziţiilor forţelor operaţiunii antiteroriste, care erau dislocate în regiunea aeroportului din Doneţk, localităţilor Snejnoe, Ilovaisk, Debalţevo şi Avdeevka”, menţionează un comunicat al SBU.

Asupra teroristului au fost găsite documente ale aşa-zisei Republici Populare Doneţk, hărţi şi poze din satelit pe care erau marcate poziţiile trupelor armatei ucrainene, şi însemne militare ale trupelor separatiste de acolo şi ale armatei Federaţiei Ruse.

Bărbatul a fost extrădat în Ucraina, unde urmează să fie anchetat pentru faptele sale.


 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum s-a îndrăgostit, de fapt, Cristina Teleanu de soțul ei. Dezvăluire rușinoasă despre mariajul cu Teleanu
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete