Un primar a fost condamnat la închisoare pentru că „a uitat“ un minor la psihiatrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Instanţa a condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare primarul care „a uitat” un copil orfan în spitalul de psihiatrie. Cazul a ajuns în atenţia procurorilor după intervenţia angajaţilor Oficiului Avocatului Poporului, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Oficiului Avocatului Poporului, angajaţii oficiului au aflat despre minorul ţinut ilegal în spitalul de psihiatrie din Chişinău în cadrul unei vizite de monitorizare, în noiembrie 2014. La acel moment copilul se afla în spitalul de psihiatrie deja de patru luni în condiţiile în care perioada de tratament prescrisă de medic a fost de 21 de zile.

Minorul a fost plasat în spitalul de psihiatrie de către primarul satului în care acesta locuia. Primarul, care era reprezentantul legal al copilului, a „uitat” de el şi nu a întreprins acţiunile necesare după expirarea termenului de tratament.

Instituţia Ombudsmanului  s-a autosesizat pe  acest caz şi a solicitat Procuraturii să-l examineze sub aspect penal. Primarul a fost pus sub învinuire, iar prima instanţă l-a achitat. Procurorii au contestat însă decizia la Curtea de Apel, care l-a condamnat pe edil la 2 ani şi 6 luni de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii timp de 5 ani.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG