Un moldovean a fost prins cu o sută de salamandre de foc la vama rusească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salamandrele de foc au o piele toxică FOTO wikipedia.org

Un cetăţean al Republicii Moldova a fost reţinut la punctul vamal Breansk din Rusia, după ce în bagajul acestuia au fost depsitate circa o sută de salamandre, anunţă Interfax. Acesta a fost amendat pentru tentativa de a introduce neautorizat amfibiile

Cel mai probabil că amfibiile urmau să ajungă pe piaţa Federaţiei Ruse.

"Un exemplar de salamandră de foc costă circa 2.000 de ruble (60 de dolari) în Rusia. Cetăţeanul Republicii Moldova nu avea nici un document de însoţire, care iar fi permis introducerea salamandrelor, din aceste motive amfibiile au fost întoarse în patrie", se precizează într-un comunicat al Serviciului Vamal din Rusia, citat de Interfax.

Salamandra de foc (Salamandra salamandra) este probabil cea mai cunoscută specie de salamandre din Europa. Este neagră cu pete sau dungi galbene, variind într-o anumită măsură; unii indivizi pot fi aproape în întregime negri, în timp ce alţii pot fi predominant galbeni.

Salamandrele de foc trăiesc în păduri în zonele deluroase din sudul şi centrul Europei. Ele preferă pădurile de foioase, întrucât le place să se ascundă sub frunzele căzute, dar şi trunchiurile de copaci cu muşchi. Au nevoie de pârâuri curate în habitatul lor pentru dezvoltarea larvelor. Fie în mediul terestru sau în apă, salamandrele sunt greu de observat. Este o creatură retrasă, petrecându-şi majoritatea timpului ascunsă în crăpături umbroase, sub buşteni sau în alte locuri care-i oferă protecţie şi umzeala.

Culoarea să reprezintă un avertisment pentru prădători, folosindu-se de ea pentru a se apăra. Are o piele toxică de culoare neagră cu pete galbene, având o textură elastică şi alunecoasă. Salamandra de foc are mai multe rânduri de glande veninoase în spatele ochilor.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie