Ucrainenii au găsit și petrol în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După anunţul privind existenţa în ţara noastră a unor zăcăminte de gaz de şist, oficialii din Ucraina spun că avem şi rezerve neexploatate de petrol. Savanţii din Republica Moldova pun la îndoială veridicitatea informaţiilor prezentate de Iurie Boiko, ministrul Energiei de la Kiev.

Republica Moldova are rezerve de petrol, anunţă Iurie Boiko, ministrul Energiei şi Combustibilului din Ucraina. „Avem un dialog constructiv cu colegii moldoveni. Noi i-am informat că, după părerea noastră, şi ei deţin rezerve de gaze şi petrol, pentru că zăcămintele din regiunea Cernăuţi, pe care le valorificăm la moment, se află la hotarul cu Moldova. Ar fi bine şi ei să cerceteze aceste locuri", a declarat Boiko, citat de agenţia rusă RBK.

Anunţul ministrului ucrainean vine după ce anterior tot el a declarat în cadrul unei întrevederi cu vicepremierul Valeriu Lazăr că Ucraina a descoperit în regiunile limitrofe cu Republica Moldova importante zăcăminte de gaze de şist, care ar putea să se extindă şi pe teritoriul ţării noastre. Mai mult, autorităţile de la Kiev s-au arătat dispuse să le pună la dispoziţie colegilor moldoveni informaţii şi expertiză în domeniul extragerii gazului de şist.

Citește și:

Sistemul energetic din Moldova lovit drept în inimă

Ucraina a descoperit la hotarul cu Republica Moldova importante zăcăminte de gaze de şist

Bogăţiile ţării rămân ascunse în pământ. Subsolul Moldovei conţine importante zăcăminte naturale

Revoluţia gazelor de şist va ajunge şi în România

Vasile Alcaz, directorul Institutului de Geologie şi Seismologie (IGS) al Academiei de Ştiinţe, se arată contrariat de noile informaţii difuzate de autorităţile de la Kiev. „Probabil că au încurcat ceva. Am vorbit cu geologi din Ucraina şi nimeni nu ştie nimic despre existenţa unor zăcăminte petroliere în nordul Moldovei", afirmă savantul.

Savantul spune că nu înţelege ce se urmăreşte prin difuzarea unor astfel de informaţii.

Potrivit lui Vasile Alcaz, în sudul ţării, la Văleni, Cahul, se află un mic zăcământ de petrol cu rezerve de circa un milion de tone, din care pot fi extrase doar jumătate. În acelaşi timp, directorul IGS admite posibilitatea descoperirii unor zăcăminte mai mari, dacă s-ar face prospecţiuni şi forări la adâncimi de 3.000-4.000 de metri.

În prezent însă nu se fac cercetări serioase în acest sens. La 6 iulie 1995, între guvernul Republicii Moldova şi compania americană „Redeco LTD" a fost semnat un acord de concesiune „în vederea cercetării şi exploatării resurselor de ţiţei şi gaze". Compania primea pentru 20 de ani, până în 2015, dreptul exclusiv de exploatare a zăcământului petrolier de la Văleni şi a celui de gaze de la Victorovca, raionul Cantemir.

Rezerve pentru 10-15 ani?

În anexa la acordul dintre Guvern şi compania americană „Redeco LTD" se arată că, potrivit estimărilor (făcute în baza lucrărilor de prospecţiune sovietice) în Moldova se atestă rezerve de circa 2,1 milioane de tone de petrol, dintre care pot fi extrase imediat circa 627.000 de tone. Rezervele de gaze naturale erau estimate la 960 de milioane metri cubi. Totodată, se prognoza existenţa altor zăcăminte de ţiţei de circa 10,6 milioane de tone şi de gaze de circa 24,6 miliarde de metri cubi. Dacă aceste cifresunt reale, apoi aceste rezerve ar fi suficiente să asigure necesităţile interne de resurse energetice ale Moldovei timp de 10-15 ani.

Totodată, firmei i-a fost oferit pentru o perioadă de zece ani dreptul exclusiv de efectuare a prospecţiunilor geologice pe întreg teritoriul ţării pentru a căuta de petrol şi gaze naturale, cu posibilitatea prelungirii pentru încă zece ani.

Compania şi autorităţile păreau sigure de existenţa unor zăcăminte importante. Nu întâmplător „Redeco" se obliga să extragă, fără acordul Guvernului, mai mult de cinci milioane de tone de combustibil convenţional. Americanii însă aşa şi n-au găsit rezerve mari de petrol.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online