Ucraina nu este singură în faţa lui Putin: 18 ţări îşi unesc forţele să îi ţină piept Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ucraina şi SUA au lansat luni ample manevre în vestul naţionalist al ţării, la care participă alte 16 ţări, destinate să demonstreze sprijinul internaţional pentru operaţiunea desfăşurată de Kiev în estul separatist prorus, relatează AFP şi Ukrinform.

În acordurile imnului SUA, doi soldaţi americani au arborat drapelul naţional pe stadionul imens al taberei militare ucrainene Iavoriv, nu departe de frontiera cu Polonia. Doi soldaţi ucraineni au arborat apoi steagul ucrainean în cadrul unei ceremonii de lansare a manevrelor Rapid Trident care vor dura până la 31 iulie.

Comandanţii ucrainean şi american al exerciţiilor au trecut în revistă cei aproximativ 2.000 de militari, care i-au salutat în limbile ţărilor din care provin.

La manevre iau parte şi tancuri, iar elicoptere americane au survolat zona, în cadrul acestor exerciţii ce riscă să provoace nemulţumirea Rusiei, notează AFP.

‘Manevrele reunesc pentru prima oară 18 ţări, aceasta arată sprijinul larg de care se bucură Ucraina în lupta sa pentru libertate şi suveranitate’, a declarat colonelul Olexandr Sivak, comandantul ucrainean.

Exerciţiile au loc în momentul în care trupele ucrainene combat o insurecţie separatistă prorusă în estul ţării într-un conflict care s-a soldat deja cu peste 6.500 de morţi în 15 luni.

Kievul şi Occidentul acuză Rusia de a fi la originea acestui conflict, alimentând cu arme rebelii şi desfăşurând trupe regulate în estul Ucrainei, fapt negat categoric de către autorităţile de la Moscova.

La aplicaţiile de la Iavoriv participă şi 675 militari ucraineni, dintre care mulţi au luptat în zona de conflict din estul ţării şi care ‘îşi vor împărtăşi experienţa cu camarazi ucraineni şi din alte ţări’, a subliniat colonelul Sivak.

Potrivit comandantului american, colonelul Alfred Renzi, care va avea în subordine 562 de soldaţi americani, militari din 18 ţări (Ucraina, Azerbaidjan, Bulgaria, Canada, Estonia, Georgia, Germania, Marea Britanie, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Norvegia, Polonia, România, Serbia, Spania, Turcia, SUA) vor trebui să ‘coopereze în comun ca o forţă unificată pentru a garanta stabilitatea în regiune’ în următoarele două săptămâni.

La sfârşitul lunii aprilie, 300 de paraşutişti americani au fost deja desfăşuraţi pentru mai multe luni în vestul Ucrainei în cadrul unei operaţiuni cu numele de cod Fearless Guardian pentru a antrena 900 de soldaţi ai Gărzii Naţionale ucrainene la cererea Kievului pe o durată de şase luni.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!