Trei poliţişti din Chişinău, învinuiţi de luare de mită pentru „protecţia” comercianţilor de aur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei poliţişti din cadrul Direcţiei investigarea fraudelor economice a Inspectoratului Naţional de Investigaţii al IGP al MAI sunt învinuiţi de procurori de comiterea actelor de corupţie.

Potrivit procurorilor, în perioada anilor 2015 - 2017, poliţişti din cadrul Direcţiei investigarea fraudelor economice, solicitau şi primeau câte 500 de euro lunar drept „taxă de protecţie” de la persoane care comercializau ilicit metale şi pietre preţioase pe Bulevardul Ştefan cel Mare din Capitală, în preajma magazinului „Aureola”. 

Pentru aceste sume de bani, poliţiştii se angajau să nu iniţieze cauze penale de contrabandă şi practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător. Unul dintre învinuiţi îşi masca acţiunile sale ilegale prin iniţierea selectivă a procedurilor contravenţionale, cu sancţionarea prin aplicarea unor amenzi nesemnificative, iar în cazul plângerilor din partea petiţionarilor pe faptul dat le explica modalitatea de atac pe cale civilă.

În privinţa persoanelor ce puneau în circulaţie metalele preţioase este iniţiată o cauză penală pentru corupere activă, acestea fiind reţinute pentru 72 de ore. Mai mult ca atât, Procuratura Anticorupţie urmează să se autosesizeze şi pe alte fapte în care există o bănuială rezonabilă privind săvârşirea infracţiunilor de contrabandă cu metale preţioase şi desfăşurarea ilegală a activităţii de antreprenoriat. 

Actualmente, unul dintre poliţişti este anunţat în căutare, iar persoanele care au dat mită sunt învinuite de corupere activă.

Mai multe pentru tine:
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Performanțele unuia dintre cei mai buni salvatori din lume. Cum se antrenează pompierul care coordonează cea mai buna echipa de alpiniști de intervenție din România
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Un stâlp sculptat cu un chip uman, vechi de 11.000 de ani, descoperit de arheologi
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Mihai Viteazul nu a fost recunoscut ca domnitor al Transilvaniei. Cum îl vedea împăratul german și cum faima sa a devenit mortală