Taximetristul care a lovit mortal un pieton pe strada Munceşti din Chişinău, condamnat la cinci ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN

La insistenţa procurorilor, taximetristul, care în toamna anului 2017, fiind drogat la volan a accidentat mortal un pieton în Chişinău a fost condamnat la cinci ani închisoare, cu executare, şi privat de dreptul de a conduce mijloace de transport  timp de cinci ani. În plus, acesta a fost obligat să achite în beneficiul succesorului victimei a unui prejudiciu moral şi material de 200 mii de lei.

Tragedia s-a produs în seara zilei de 19 noiembrie 2017, pe şoseaua Munceşti din Capitală, când inculpatul, în vârstă de 22 de ani, care se afla în stare de ebrietate narcotică la volanul unui taxi, a accidentat mortal un bărbat care trecea strada în afara trecerii pentru pietoni. 

Victima avea 47 şi era locuitor al raionului Hânceşti.

Amintim că, la sfârşitul anului trecut, pentru faptele imputate, instanţa de fond a condamnat taximetristul la o pedeapsă neprivativă de libertate. Nefiind de acord această sentinţă, Procuratura a contestat-o, insistând pe o pedeapsă reală cu închisoare.

Decizia este executorie, însă poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de Justiţie.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete