Surpriză uriaşă la Under 21. Naţionala Republicii Moldova a învins Belgia cu 1-0

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţionata de tineret a Moldovei a învins-o în mod surprinzător pe Belgia, cu 1-0, în preliminariile Campionatului European din 2021, transmite IPN.

Singurul gol al partidei disputate la Tiraspol a fost marcat în minutul 38 de fundaşul de la Zimbru, Denis Furtună, chiar în ziua în care a împlinit 21 de ani. Belgia putea să egaleze în minutul 88, dar portarul Victor Straistari a parat spectaculos penalty-ul executat de Ikoma-Lois Openda.

Selecţionerul Alexandru Guzun a folosit următorii jucători: Straistari, Voropai, Gaiu, Furtună, Ciopa, Mamaligă (Bulmaga 63), Stînă, Iosipoi (Ştefu 63), Revenco, Osipov (Borş 84), Cleşcenco. ”Am mari emoţii. Le mulţumesc băieţilor că au luptat. Au jucat exact cum a trebuit”, a declarat Alexandru Guzun.

Cu 7 puncte acumulate, Moldova a urcat pe locul 4 în clasament, depăşind Ţara Galilor. ”Tricolorii” îi vor întâlni pe galezi în ultimul meci, în deplasare, pe 13 noiembrie.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite