Stoianoglo acuză guvernarea că a lansat o campanie de denigrare, prin care urmăreşte demisia lui: Sunt implicate grupări criminale, politicieni, experţi şi mass-media

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Stoianoglo, procuror general

Procurorul general, Alexandru Stoianoglo, a adus o serie de acuzaţii actualei guvernări luni, 4 octombrie, într-o conferinţă de presă. Potrivit lui, Partidul Acţiune şi Solidaritate a pus la cale discreditarea sa, prin care urmăreşte demiterea lui din funcţia de şef al Procuraturii.

Stoianoglo susţine că în procesul de discreditare a procuraturii au fost implicate grupări criminale, politicieni, experţi finanţaţi de UE şi chiar şi mass-media finanţată din granturi europene. Mai mult, el a declarat că, odată ce a câştigat concursul pentru funcţia de procuror general, au fost achitate sume imense de bani pentru ca respectivul concurs, din 2019, să fie anulat.

„Imediat după investirea noii guvernări PAS a fost anunţat război corupţiei. Prima, principala şi unica ţintă în acest război contra corupţiei am devenit chiar eu - Procurorul General, Alexandr Stoianoglo. Într-un timp record şi cu încălcarea flagrantă a procedurilor şi regulilor a fost elaborată şi aprobată o lege care prevede toate instrumentele de înlăturare, suspendare, demitere a Procurorului General - mecanisme care sunt iniţiate şi controlate politic. O Lege adoptată cu încălcarea flagrantă a normelor constituţionale, a recomandărilor experţilor şi structurilor europene specializate, ignorarea hotărârilor anterioare ale Curţii Constituţionale, prin care fusese deja declarate neconstituţionale unele prevederi”, a declarat Stoianoglo. 

Procurorul general susţine că „o atare luptă cu corupţia nu este întâmplătoare”. 

„Este extensia unei ample campanii regizate şi coordonate în scopul blamării şi discreditării Procurorului General şi care a început chiar din prima zi de la numirea mea în această funcţie. E rezultatul unui scenariu punctual, pus la cale cu implicarea directă a unor grupări criminale, politicieni, printr-o reţea de ONG-uri şi experţi ”independenţi”, dar şi reprezentanţi ai mass-media, la fel de ”independentă”. Zilnic, în dezbateri televizate sau postările lor online se arunca cu noroi, se manipula la greu, se opera intenţionat cu jumătăţi de adevăr şi se modela realitatea aşa cum cerea pupitrul de comandă. Procurorul General era învinuit de legături cu lumea criminală, interese obscure şi incompetenţă. Orice decizie sau acţiune a Procurorului General era blamată şi criticată. În paralel, se iniţiase şi câteva procese judiciare, care simultan contestau legalitatea numirii mele în funcţie”. a spus Stoiangolo. 

Potrivit lui, numai pe parcursul lunii septembrie curent, societăţii i-au fost prezentate trei studii dedicate activităţii Procuraturii şi a Procurorului General: 13 septembrie – Notă de opinie a Institutului pentru Politici şi Reforme Europene (IPRE) privind activitatea Procuraturii în anul 2020 şi 2021 pe cauze de rezonanţă; 16 septembrie – Lansarea Raportului Centrului pentru Resurse Juridice din Moldova cu tema ”Promovarea procurorilor de la lege la realitate: 1 ianuarie 2019 – 31 mai 2021” 24 septembrie – Masa rotundă organizată de Freedom House şi Asociaţia Juriştii pentru Drepturile Omului la care jurnalişti şi experţi independenţi au făcut constatări despre justiţia selectivă în era Procurorului General, Alexandr Stoianoglo. 

„Toate concluziile aşa-zişilor experţi califică la un nivel critic activitatea Procuraturii şi a Procurorului General, chiar dacă nimeni din ei nu a solicitat vreo informaţie oficială pentru fundamentarea constatărilor. Prin urmare, studiile asumate de respectivii experţi nu prea au valoare. Apare totuşi evidenta întrebare: de ce brusc toţi se axează anume pe activitatea Procurorului General şi nu cumva în Republica Moldova nu există alte institute ale puterii de care s-ar arăta interesată comunitatea experţilor independenţi? Răspunsul îl veţi afla în continuare. Vorbim despre un asalt injust asupra Procurorului General, acţiuni coordonate şi sincronizate, care urmăresc hărţuirea publică şi decredibilizarea, cu ulterioara înlăturare din funcţie. Este preocuparea numărul unu a actualei elite politice, inclusiv, a Preşedintelui Republicii Moldova”, a afirmat Stoiangolo.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune