Statele ONU sunt tot mai îngrijorate de situaţia mass-media din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţia mass-media din Republica Moldova a fost apreciată de mai multe state membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite în cadrul celui de-al doilea Exerciţiu Periodic Universal (EPU) al Consiliului ONU, care a avut loc în Elveţia. Printre recomandările înaintate Moldovei se regăsesc adoptarea măsurilor în privinţa problemei autocenzurii jurnaliştilor moldoveni, limitarea concentrării proprietăţii media şi asigurarea pluralismului mass-media.

Potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei Presei Independente, la sesiunea ONU de la Geneva din acest an, Moldova a primit 206 recomandări din partea statelor membre ONU pentru îmbunătăţirea situaţiei drepturilor omului, dintre care 175 au fost deja acceptate, iar 31 sunt în proces de examinare.

Printre acestea se numără garantarea pe deplin a libertăţii de exprimare şi de informare prin combaterea formării monopolurilor în media, respectarea pluralismului în mass-media, elaborarea unui nou cadru de reglementare pentru crearea de noi media şi funcţionarea celor existente.

De asemenea, autorităţilor moldoveneşti li s-a recomandat să adopte un cadru legislativ cuprinzător pentru a facilita accesul la informaţie, să stimuleze pluralismul mass-media şi să protejeze mass-media independentă, să sprijine activitatea societăţii civile şi să continue eforturile de eliminare a corupţiei în domeniul accesului la informaţiile de interes public.

În 2015, potrivit Organizaţiei „Reporteri fără frontiere”, Moldova a coborât din nou în clasamentul privind libertatea presei, de data aceasta, cu patru poziţii – de pe locul 72 pe 76, dintre cele 180 de ţări evaluate.

Mai multe pentru tine:
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Trump glumește despre o „fuziune” între SUA și Canada într-o conferință cu premierul Mark Carney: „Nu acolo voiam să ajung”
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
Un tren de „marfă militară” a deraiat în Leningrad, în urma unei explozii. Responsabili ar fi partizani pro-ucraineni
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda