Sportul, domeniul care nu va avea niciun laureat al Premiului Naţional în Moldova în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medalia Premiul National al Republicii Moldova

Membrii Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional al Republicii Moldova s-au întrunit astăzi, la Guvern, pentru a examina 38 de dosare ale candidaţilor şi colectivelor de candidaţi înaintaţi la concurs.

Numele câştigătorilor urmează să fie făcute publice după aprobarea hotărârii respective a Guvernului, iar distincţiile vor fi acordate la 26 august curent, în cadrul festivităţii, organizată cu prilejul Zilei Independenţei, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă remis de executiv.

În cadrul şedinţei au fost prezentate avizele comisiilor pe domeniile: ştiinţă, tehnologii, cultură şi artă, sport. La compartimentul „Ştiinţă” au fost prezentate 13 dosare, la „tehnologii” – 4 , iar la „cultură şi artă” – 20 de candidaţi. Totodată, domeniul „sport” a fost reprezentat de un singur candidat, ceea ce face imposibilă desfăşurarea unei concurenţe loiale. Astfel, s-a decis că în acest domeniu nu va fi decernat Premiul Naţional. Conform regulamentului, membrii comisiei şi-au exprimat opinia prin vot secret.

Premiul Naţional, în valoare de 100 de mii de lei, se acordă cetăţenilor Republicii Moldova pentru realizări remarcabile care au îmbogăţit substanţial ştiinţa, tehnologiile, cultura, arta şi sportul, au contribuit la promovarea imaginii pozitive a ţării pe plan internaţional, au avut un impact considerabil asupra progresului tehnico-ştiinţific şi social-economic, asupra culturii naţionale şi mondiale.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort