Societatea civilă cere pensii egale pentru toţi bătrânii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pensia pentru limită de vârstă constituie în medie 1087 de lei. FOTO Arhivă

Membrii mai multor organizaţii neguvernamentale ale pensionarilor din ţară au venit cu o declaraţie publică în care solicită un sistem echitabil de pensii între toate categoriile de pensionari.

Potrivit declaraţiei, pe parcursul a 20 de ani partidele politice au promis poporului o viaţă fericită, bunăstare, însă echitatea socială nu satisface nici pe departe cerinţele populaţiei, mai cu seamă  a pensionarilor, care sunt cei mai nedreptăţişi şi au devenit victime ale corupţiei. „Cei care au muncit o viaţă sunt sărmani lipiţi pământului, fiecare al treilea pensionar se află în pragul sărăciei. Pensia pentru limită de vârstă constituie în medie 1087 de lei, în timp ce 90% dintre pensionarii din Moldova au o pensie mai mică de 1000 de lei. De cealaltă parte, pensiile demnitarilor şi ale foştilor judecători sunt de 15 ori mai mari”, a spus Ana Tcaci, preşedintele sindicatului „Pentru o Viaţă Decentă”.

Aceasta a mai spus că Banca Mondială a recomandat în repetate rânduri echivalarea treptată a pensiilor privilegiate cu cele din sistemul general de pensii, însă pensionarii îşi dau seama că într-o ţară coruptă este aproape imposibil să existe echitate socială, ceea ce duce la creşterea şi mai mare a prăpastiei între pensionarii bogaţi, funcţionarii de cândva, şi pensionarii săraci. „Într-o ţară unde pensia este doar un simbol de umilire a populaţiei, unde majoritatea concetăţenilor nu au niciun drept, iar societatea este afectată de anemie, unica şansă de salvare a pensionarilor este în mâinile societăţii. Ruşine pentru statul în care nimeni nu are grijă de bătrânii săraci, iar pensia a devenit un simbol de umilire a demnităţii umane”, a menţionat liderul sindicatului „Pentru o Viaţă Decentă”.

Ana Tcaci a mai spus că Moldova va deveni cu adevărat o ţară civilizată doar atunci când statul va obţine încrederea poporului, când va fi depăşită inechitatea socială, iar mecanismele conducerii democratice vor fi utilizate în scopul ridicării bunăstării materiale a întregii societăţi, inclusiv a pensionarilor. Astfel, sarcina societăţii civile este să se consolideze pentru a depăşi clişeul de cel mai nefericit popor, cu cei mai umiliţi bătrâni şi cu cei mai bogaţi conducători în cea mai săracă ţară din Europa.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort