ŞOCANT! Peste 150 de oameni nevoiaşi au fost forţaţi să muncească în condiţii insalubre, în raioanele Edineţ şi Briceni. Vezi GALERIA FOTO!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii dormeau chiar şi câte 20 într-o singură cameră şi erau ţinuţi înfometaţi. Membrii grupării criminale întocmeau caiete cu normele zilnice ale fiecărui lucrător agricol, precum şi datoriile acumulate.

Hrană insuficientă, muncă până seara târziu şi fără odihnă, condiţii de cazare mizere şi tortură pentru cei care nu-şi îndeplineau norma zilnică. Iată care sunt condiţiile în care lucrau peste 150 de oameni pentru munci agricole în raioanele Edineţ şi Briceni, din Republica Moldova.

Din datele anchetatorilor reiese că „sclavii" agricoli au fost racolaţi de o grupare criminală condusă de un cuplu din Călăraşi, cu vârste de 30 şi respectiv 29 de ani. Cei doi tineri, împreună cu alţi doi complici, racolau la muncă forţată diverşi oameni sărmani, cu promisiunea unor compensaţii băneşti.

Click aici să vezi GALERIA FOTO!

Câţiva dintre „sclavii" din Edineţ lucrau chiar şi de doi ani fără să fi primit vreun ban. În plus, lucrătorii care nu-şi îndeplineau norma erau maltrataţi fizic şi moral.

În urma percheziţiilor efectuate, oamenii legii au descoperit peste 30 de documente primite forţat de „sclavii" agricoli, acte de identitate, telefoane mobile şi agende cu rapoartele muncitorilor şi a datoriilor acumulate.

După ce li se va stabili vinovăţia, membrii grupării criminale care i-a trimis pe nevoiaşi la muncă forţată ar putea primi între 7 şi 15 ani de detenţie.

Citeşte cele mai importante ştiri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu