Sistemul de medicină de urgenţă va fi reorganizat în două săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN

Sistemul de medicină de urgenţă urmează să fie reorganizat, iar conceptul de reformă urmează să fie elaborat în două săptămâni. Cu o solicitare în acest sens a venit premierul Pavel Filip în cadrul unei şedinţe în cadrul căreia au fost discutate carenţele în activitatea Serviciului de asistenţă medicală urgentă prespitalicească din ţară, transmite IPN.

Premierul a menţionat că o analiză preliminară a sistemului medicinei de urgenţă, făcută de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale a scos la iveală mai multe deficienţe. Este vorba despre un sistem de intervenţie defectuos, o organigramă stufoasă cu prea mulţi şefi şi o utilizare ineficientă a resurselor disponibile.

„Sistemul de medicină de urgenţă are nevoie de urgenţă de reformare. În următoarea etapă, trebuie să veniţi cu un proiect de reformă: pornind de la structură, statele de personal, numărul de ambulanţe. Această reformă trebuie cât mai repede elaborată şi pusă în aplicare. Atunci vom avea economii, dar şi oameni mulţumiţi de serviciile prestate”, a declarat Pavel Filip, citat într-un comunicat de presă remis de Guvern.

Premierul a dispus să fie efectuată şi o analiză privind necesitatea şi eficienţa reparaţiei şi construcţiei unităţilor de asistenţă medicală urgentă în ţară, pe parcursul ultimilor 3 ani. „Separat vreau o analiză pe toate substaţiile, tot ce am construit şi am investit. Să vedem - noi le-am făcut că a trebuit să le facem sau că a trebuit de cheltuit banii ineficient? Construcţia acestora trebuie să fie argumentată, în funcţie de numărul de populaţie, de amplasare, de necesitatea combinării eforturilor cu medicina de familie”, a subliniat premierul.

În prezent, serviciile medicale de Urgenţă sunt prestate de către instituţia de bază Centrul Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească, în cooperare cu serviciul AVIASAN pe lângă Institutul de Medicină Urgentă, departamentele de urgenţă ale spitalelor şi alte unităţi medicale.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA