Sindicaliştii din R. Moldova cer guvernării să ia măsuri care să diminueze impactul creşterii tarifelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol Sursa Shutterstock

Confederaţia Naţională a Sindicatelor cere guvernării să întreprindă, în regim de urgenţă, măsuri care să diminueze impactul majorărilor de tarife şi preţuri la resursele energetice. Într-o declaraţie a CNSM, sindicaliştii se arată extrem de alarmaţi de situaţia în domeniul energetic şi solicitările furnizorilor de gaze naturale şi energie electrică privind o nouă majorare a tarifelor şi preţurilor la resursele energetice, transmite IPN.

„Intenţiile de a dubla, practic, preţul pentru energia electrică şi a creşte tariful la gazele naturale de 1,5 ori vor lovi dezastruos asupra nivelului de viaţă al populaţiei şi vor afecta grav agenţii economici, activitatea cărora este dependentă de utilizarea în volume mari a resurselor energetice. Aceste scumpiri vor avea un efect de avalanşă şi vor atrage scumpirea tuturor mărfurilor şi serviciilor. Nu putem să nu atragem atenţia şi asupra scumpirii în fiecare zi a carburanţilor, care, de asemenea, conduc la creşteri de preţuri în toate domeniile”, se menţionează în declaraţia CNSM.

Sindicaliştii subliniază că, deşi s-a stabilit creşterea cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real până la 3500 de lei, iar de la 1 ianuarie 2022 mărimea minimă a salariului lunar total în sectorul bugetar a fost majorat până la 3100 de lei, aceste creşteri salariale vor fi erodate de preconizatele creşteri de preţuri şi tarife.

În acest sens, CNSM solicită să fie compensate diferenţele de tarife şi preţuri, create ca urmare a majorărilor, pentru toată populaţia, să fie majorat ajutorul din partea statutului pentru consumatorii casnici pentru consumul de resurse energetice, să fie subvenţionaţi agenţii economici care produc sau prestează bunuri şi servicii de primă necesitate.

Totodată, CNSM cere guvernării să examineze posibilităţile unor noi majorări salariale pe parcursul anului 2022, pentru a nu admite diminuarea puterii de cumpărare a populaţiei şi să fie introduse plafoane de preţuri şi tarife pentru mărfurile şi serviciile de uz cotidian.

Preţul de achiziţie a gazelor naturale, furnizate de Gazprom constituie, în luna ianuarie 2022, 646 dolari pentru mia de metri cubi, iar în aceste condiţii tariful pentru consumatorii finali ar putea fi ajustat în creştere până la 14,6 lei, potrivit vicepremierului Andrei Spînu. În prezent, tariful pe care îl achită consumatorii finali pentru gazele naturale, este de 11,08 lei, cu TVA inclus.

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Mihai Trăistariu o face praf pe Andreea Bălan după ce aceasta a ajuns în juriul Eurovision! „Nu ar trece nici de preselecții dacă ar concura!”
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG