Şedinţele Guvernului rămân publice deocamdată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şedinţele Executivului vor fi transmise în continuare on line FOTO Adevărul

Şedinţele executivului nu vor fi închise, cel puţin până la începutul sesiunii de toamnă a Parlamentului. Legislativul a amânat examinarea proiectului de lege care prevede ca şedinţele Guvernului să nu mai fie transmise online.

Ultima şedinţă a Parlamentului din sesiunea de primăvară-vară a durat aproape 14 ore. Spre miezul nopţii, deputaţii mai trebuiau să examineze două proiecte de legi, printre care şi cel cu privire la caracterul public al şedinţelor Guvernului, dar s-a decis amânarea acestor proiecte pentru şedinţele din următoarea sesiune plenară, transmite IPN.

Deputatul liberal Valeriu Munteanu a fost singurul care s-a expus vizavi de decizia de a amâna examinarea proiectului cu privire la Guvern şi a felicitat societatea că va mai avea posibilitatea să vadă cum se iau deciziile în executiv.

Două săptămâni în urmă, Guvernul a aprobat un proiect de lege propus de un grup de deputaţi democraţi şi liberal-democraţi care prevedea că Guvernul va avea şedinţele închise pentru presă, iar jurnaliştii vor putea obţine doar declaraţii la sfârşitul şedinţelor şi comunicate de presă.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată